Sacndalul declanșat de refuzul fostului acționar al clubului din Ștefan cel Mare de a renunța la dreptul de folosire al terenului pe care se va construi noua arenă de fotbal e deja notoriu. Ministrul Afacerilor Interne a anunțat recent că a găsit soluția prin care stadionul se va realiza pentru Campionatul European din 2020. S-a dat o hotărâre de Guvern, prin care terenul a fost trecut în proprietatea statului, astfel că lucrările la noua arenă ar putea începe în curând.
Badea ar vrea acțiuni în contul datoriei
Între timp, ne spun sursele noastre, Nicolae Badea pare să se fi gândit la o altă variantă pentru a rămâne, totuși, ”șef” în Ștefan cel Mare. Fostul acționar al clubului de fotbal vrea să preia pachetul majoritar al echipei Dinamo, în contul datoriei de 3,4 milioane de euro, pe care Ionuț negoiță o are încă de acum patru ani la patronul Computerland. Sfătuit de cei care i-au stat mai mereu aproape, și aici ne referim la fostul mare dinamovist Cornel Dinu, ex-secretarul de stat în MAI Toma Zaharia, la Dan Matei Agathon, un susținător înfocat al roș-albilor și fost ministru al Turismului, și la senatorul Șerban Nicolae, care este avocat și se ocupă de insolvența asociației lui Badea, fostul acționar e hotărât să preia din nou frâiele echipei Dinamo. Data la care respectiva datorie este scadentă a fost fixată în noiembrie anul acesta, astfel că nu este exclus ca Nicolae Badea să-l forțeze pe Ionuț Negoiță să-i cedeze acțiuni la club în contul milioanelor de euro pe care le are de dat.
Pe de altă parte, Badea a declarat că situația s-ar putea debloca dacă actualul acționar va plăti. „Domnul Negoiţă are, de peste patru ani, o obligaţie de plată. Suma este la fel ca în martie 2013. Să-mi dea banii şi totul se rezolvă! S-a dus la ministrul de Interne pentru ce? Poate că este interesat de stadionul din Alexandria, căci înţeleg că se face unul acolo! Tot spune că este o asociere dubioasă între societatea mea şi minister, având ca obiect stadionul. Dar foloseşte această asociere, an de an, pentru a lua licenţa în Liga 1. Dacă asocierea este dubioasă, să înţeleg că şi licenţa luată de Dinamo este îndoielnică?”, a spus Badea, pentru Libertatea.