PRM va sprijini la vot debarcarea Guvernului

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor (foto), a anuntat ieri ca parlamentarii formatiunii sale vor vota in favoarea motiunii pe care PSD intentioneaza sa o depuna dupa asumarea raspunderii Guvernului in fata Parlamentului pentru pachetul legislativ privind proprietatea si reforma in justitie. „Intentia Executivului de a-si asuma raspunderea pe un pachet legislativ eterogen, referitor si la proprietate si la justitie, este anticonstitutionala”, afirma Vadim Tudor, calificand legile proprietatii drept inacceptabile. Beneficiind de cele 50 de voturi ale PRM, cei 156 de parlamentari ai PSD ajung la 206 voturi din cele 236 necesare pentru a trece motiunea de cenzura. Pentru a tranti guvernul Tariceanu, Opozitia mai are nevoie insa si de voturile celor 18 deputati de la minoritati, sau de cei 23 de parlamentari declarati independenti. Cu acestia alaturi de PRM si PSD, motiunea de cenzura ce va duce la demiterea Cabinetului va trece fara probleme.

 
 

Urmărește-ne pe Google News