Iată care sunt ofertele în Danemarca, pentru care se caută lucrători români:

• 200 de posturi pentru muncitori necalificaţi, în agricultură, pentru cultivarea şi recoltarea fructelor şi legumelor. Este necesară experienţa în domeniu şi cunoaşterea limbii engleze, la un nivel mediu. Se câştigă 0,9 euro pe kg (o medie pe oră ar fi de 10 – 14 euro). Durata contractului variază în funcţie de cultură: căpşuni (5 – 10 săptămâni), mazăre (8 – 10 săptămâni), dovleci/ceapă (4 – 5 luni). CV-urile se înscriu, în engleză, pe site-ul www.seasonalwork.dk, iar selecţia se va face la Ploieşti, pe 10 martie. Locul şi programul bursei vor fi comunicate persoanei invitate de către consilierul EURES din fiecare judeţ;

• 20 de joburi în ferme, pentru creşterea animalelor şi cultivarea fructelor şi legumelor sau ca grădinar şi ajutor de grădinar. Pot solicita doar absolvenţii unui liceu agricol sau studenţii ori cei care au terminat facultatea cu profil agricol. Sunt necesare o experienţă minimă, vârsta între 18 şi 30 de ani şi cunoaşterea limbii engleze. Venitul este de 1.270 de euro brut/lună. Pentru detalii despre locurile de muncă în Danemarca puteţi suna la tel. 021.313.91.41.

Joburi şi în Belgia

În Belgia se caută patru directori de vânzări în domeniul tâmplăriei din lemn şi aluminiu şi a pereţilor cortină. Sunt necesare studii superioare, experienţă şi cunoştinţe de limba engleză. Salariul este de 1.000 – 1.500 euro brut/lună. Detalii la tel. 0234.541.676.

 
 

Urmărește-ne pe Google News