„Bravo, Carmen Dan, şah mat! Ca membru vechi, al partidului meu, PSD , solicit întrunirea de urgenţă a CEX -ului, pentru a hotărî , dacă, după ieşirea necontrolată şi nestatutară a premierului Tudose, mai susţinem echipa Tudose -Ciolacu la guvernare, şi dacă dupa ieşirile repetate în mass-media, contrare poziţiilor partidului, şi insubordonarea faţă de deciziile partidului, mai pot fi menţinuţi în funcţie, aceşti doi colegi, care nu au înţeles nici în ultimul ceas, că nu au ajuns prin niciun concurs în aceste funcţii, ci au fost puşi acolo de către partid şi ca să realizeze programul partidului”, a transmis deputatul Rădulescu, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

El acuză echipa Tudose-Ciolacu că a afectat imaginea PSD în rândul electoratului social-democrat și cere retragerea sprijinului politic pentru premier și echipa sa.

„Gravitatea susţinerii şefului Poliţiei Române, care e vinovat de foarte multe lucruri (care au culminat cu pedofilul poliţist, cunoscut de către acest domn Despescu ), asumat de colegul Ciolacu, mă determină să solicit CEX -ului cât şi colegilor parlamentari PSD retragerea sprijinului politic pentru echipa formată din colegii noştrii Tudose -Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului nostru în rândul electoratului PSD , pentru scandalurile repetate în spaţiul mediatic, pentru atacurile repetate împotriva unor colegi miniştrii (Rovana Plumb, Sevill Shaideh, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea ), pentru insubordonarea faţă de deciziile partidului şi faţă de Preşedintele partidului, pentru nedemiterea consilierului personal al premierului Tudose, domnul Piperea , care a cerut schimbarea preşedintelui Dragnea, şi pentru neasumarea legilor justiţiei. Nu am câştigat simpatia a milioane şi milioane de cetăţeni ai României , ca nişte colegi să ne facă să pierdem în fiecare zi şi să ne afecteze sistematic imaginea”, mai spune deputatul PSD.

Reacția deputatului PSD vine după ce conflictul Carmen Dan- Mihai Tudose s-a acutizat, în urma refuzului ministrului de Interne de a demisiona, la solicitarea șefului Executivului.

Carmen Dan a prezentat joi seară un document care arată acordul lui Cătălin Ioniță de a fi împuternicit în fruntea Poliției Române. Acceptul a fost semnat de Ioniță marți, după o discuție acută cu ministrul de Interne.

„Guvernul este unul politic, iar miniștrii sunt numiți în forurile statutare și tot acolo se decide retragerea lor din Guvern”, a spus Carmen Dan, joi seară.

Citește și: Tudose, atac pe față la Liviu Dragnea, în contextul relației cu serviciile: „Eu nu am tăiat porci cu nimeni pe acolo, nu am cărat sticle de vin pe acolo”

 
 

Urmărește-ne pe Google News