„Azi dimineaţă, Liviu Dragnea a fost din nou la DNA şi vă propun să ne imaginăm unde ar fi fost România dacă în ultimul an Parlamentul şi Guvernul s-ar fi ocupat cu adevărat de guvernare şi nu de lupta cu Justiţia. USR consideră că această situaţie trebuie să înceteze. Îi cerem lui Liviu Dragnea să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi să se ocupe de problemele pe care le are cu Justiţia. Nu este posibil ca Guvernul şi Parlamentul să se comporte de un an de zile precum casa de avocatură a persoanelor cu probleme penale şi a domnului Liviu Dragnea”, a afirmat Barna.
Președintele USR a spus că iniţiativa pe care USR a lansat-o săptămâna trecută în privinţa modificării Constituţiei în sensul „fără penali în funcţii publice” reprezintă una dintre direcţiile pentru reforma reală a clasei politice.
„O clasă politică fără persoane cu probleme penale şi o legislaţie electorală adaptată anului 2017 sunt paşii necesari pentru a putea vorbi de o democraţie în România”, a mai spus Barna.
Liviu Dragnea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, obținere de către Tel Drum de fonduri europene cu acte false și constituire de grup infracțional organizat, fapte pe care le-ar fi comis când era președinte al Consiliului Județean Teleorman, a anunțat, luni, DNA. Marian Fișcuci este acuzat că a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA și a acționat ca interpus al lui Liviu Dragnea în administrarea Tel Drum.