15 mai este Ziua Internaţională a Familiei. În mai multe colţuri ale lumii, angajaţii primesc liber de la serviciu pentru a petrece în sânul familiei. Organizaţa nonguvernamentală SOS Satele Copiilor intenţionează să îi determine pe guvernanţi să declare această zi ca fiind sărbătoare legală, şi, prin urmare, românii să primească liber de la serviciu în fiecare 15 mai. În acest sens, ONG-ul a lansat o petiţie online de strângere de semnături din partea celor care îşi doresc ca de 15 mai să stea acasă, aşa cum se întâmplă de Crăciun, de Paşte sau în alte zile declarate libere prin lege.
Dacă şi tu doreşti să semnezi petiţia online, o poţi face accesând acest link.
În România, Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor religioase sau publice, la care se adaugă cele 21 de zile de concediu de odihnă. Astfel, românii beneficiază de numai 33 zile libere legal pe durata unui an de muncă. Potrivit raportului European Industrial Relations Observatory, noi muncim cele mai multe ore pe săptămână (41,2) şi avem cele mai puţine zile de concediu din UE (21). Situaţia unora dintre ţările membre UE, referitor la numărul de zile libere alocate angajaţilor, stă în felul următor:
Polonia – Zile de concediu: 26; Sărbători legale: 10; Total zilele libere: 36
Marea Britanie – Zile de concediu: 28; Sărbători legale: 8; Total zilele libere: 36
Grecia – Zile de concediu: 25; Sărbători legale: 12; Total zilele libere: 37
Malta – Zile de concediu: 24; Sărbători legale: 14; Total zilele libere: 38
Austria – Zile de concediu: 25; Sărbători legale: 13; Total zilele libere: 38
Finlanda – Zile de concediu: 30; Sărbători legale: 10; Total zilele libere: 40
Franţa – Zile de concediu: 30; Sărbători legale: 10; Total zilele libere: 40
Lituania – Zile de concediu: 28; Sărbători legale: 13; Total zilele libere: 41

Urmărește-ne pe Google News