Viscolul puternic şi vizibilitatea redusă au determinat autorităţile din Gorj să închidă ieri o porţiune din Transalpina, iar în judeţele Prahova, Vrancea, Caraş- Severin, Bacău şi Covasna se circulă în condiţii de iarnă. Şi pe DN1, în Pasul Predeal, traficul rutier a fost întrerupt ieri aproximativ o jumătate de oră la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova, din cauza unui autotren derapat. Nici la malul mării vremea nu a fost mai blândă, ci a plouat, iar vântul a bătut cu putere, astfel că mai mulţi arbori au fost doborâţi şi numeroase autoturisme au fost distruse.