Reprezentanții poliției ruse au precizat că 50 mașini au fost lăsate să traverseze podul Kerci la intervale de 10-15 minute una de alta.
„Am examinat podul, traficul a fost lansat pe o bandă, a fost stabilită sarcina de a începe circulația pe două benzi de mâine (n.r. – duminică)”, a spus Marat Khusnullin.
„La început am lăsat să treacă 50 de mașini, acum am decis că vom forma coloane de câte 100 de mașini pe fiecare parte, pentru asta vom crește numărul de inspectori, astfel încât o mașină să fie verificată timp de cel mult 2 minute”, a anunțat Marat Khusnullin.
Doar mașinile și autobuzele, supuse procedurilor complete de inspecție, vor putea circula pe șosea, a transmis șeful rus al Crimeii, Serghei Aksionov, pe Telegram. Camioanele sunt direcționate către trecerea cu feribotul din apropiere, scrie BBC.
În prezent se lucrează intens la reabilitarea podului, rușii trimițând materiale în zonă pentru ca structura de rezistență să fie cât mai curând reparată, în urma exploziei de duminică .
„Metalul a fost deja comandat, constructorii și designerii au fost chemați la lucru. Cel mult într-o zi vom vedea de cât timp este nevoie pentru a restabili (n.r. – traficul auto)”, a precizat Marat Khusnullin.
La scurt timp, ministerul rus al transporturilor a transmis, într-un comunicat, că și trenurile au primit permisiunea de a circula pe podul din Crimeea.
Primul tren de probă cu 15 vagoane a trecut sâmbătă seara cu succes de-a lungul căii ferate care traversează podul de la Kerci, după finalizarea primei etape de reparații, potrivit Căilor Ferate din Crimeea.
Operatorul serviciului de transport feroviar de pasageri din Crimeea, compania Grand Service Express, a anunţat că primele două trenuri au plecat din oraşele Simferopol şi Sevastopol din peninsulă către Moscova şi Sankt Petersburg.
Nivel galben de pericol terorist în Crimeea
În același timp, șeful rus al republicii Crimeea, Serghei Aksyonov, a anunțat că a extins nivelul „galben” de pericol terorist a fost extins în cinci municipalități din nordul peninsulei până pe 23 octombrie.
„Un nivel ridicat („galben”) de amenințare teroristă va opera pe teritoriul districtelor urbane Armiansk, Dzhankoy, Krasnoperekopsk și districtele Dzhankoysky și Krasnoperekopsky”, a scris Serghei Aksenov pe Telegram.
O explozie puternică, despre care martorii au spus că a putut fi auzită de la kilometri distanţă, a avut loc sâmbătă, la ora 06.07 dimineața, în timp ce un tren traversa podul de la Kerci.
Un camion a fost aruncat în aer, provocat distrugerea parțială a două secțiuni ale podului și aprinderea vagoanelor de pe calea ferată.
Având o lungime de 19 kilometri, podul de la Kerci reprezintă o rută importantă de aprovizionare pentru forțele ruse care luptă în sudul Ucrainei.
Acesta a fost deschis de președintele rus Vladimir Putin în 2018, după anexarea Crimeii de către Federația Rusă.
FOTO: EPA