După ce suedezii s-au arătat interesaţi de o eventuală colaborare al cărei rezultat să fie „exportul” minerilor români în Peninsula Scandinavă, iată că şi chinezii, prin vocea amabasadorului Huo Yuzhen, lasă să se înţeleagă că ar fi interesaţi să-i salveze pe „ortacii” din Valea Jiului şi investească în acest domeniu lăsat de izbelişte de guvernanţi. „În afara posibilităţii de a atrage firme chineze care să investească, în general, în judeţul Hunedoara, am discutat, concret, şi despre situaţia mineritului din Valea Jiului. Este foarte probabil ca firme de specialitate din China să vină cu experţi care să evalueze o posibilă investiţie în securizarea galeriilor aflate în exploatare, dar şi a celor care au fost închise în numele crizei”, ne-a delcarat în exclusivitate senatorul Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului PP-DD.
De asemenea, a fost subliniată dorinţa ambelor părţi de a contribui la concretizarea proiectelor majore româno-chineze, dar şi la promovarea altora noi. E.S. Huo Yuzhen, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, a vizitat, deja, judeţul Hunedoara, chiar la începtul mandatului său, însă diplomatul a anunţat că a acceptat invitaţia de a reveni în zona minieră însoţită de o delegaţie de oameni de afaceri chinezi interesaţi să cunoască oportunităţile investiţionale din Valea Jiului.
Conţinutul concret al discuţiilor, diversitatea subiectelor de interes abordate şi, mai ales, deschiderea manifestată de E.S. Huo Yuzhen, conferă viitorului dialog dintre PP-DD şi autorităţile chineze perspective excelente, în beneficiul ambelor ţări şi popoare.