Patru etaje din primul tronson al clădirii, în care sunt tratați anual 50.000 de minori din regiunea Moldovei, au fost reabilitate și modernizate integral, saloanele îndeplinind acum toate standardele îngrijirii moderne.

Spitalul de Copii din Iași era notoriu în regiune pentru mizeria reclamată de părinți și stadiul avansat de degradare în care se afla: pereți împânziți de igrasie, cu găuri în podele prin se puteau vedea etajele inferioare, cu mobilier ruginit, la fel de vechi precum clădirea ridicată în anii 70.

Așa arăta, în 2017, fereastra unui salon în care erau tratați copii bolnavi

În baza unui proiect finanțat cu fonduri europene, cu valoare de peste 26 de milioane de euro, accesat de Consiliul Județean Iași, spitalul a intrat din septembrie 2019 într-un amplu proces de reabilitare.

Până acum au fost modernizate integral instalații de apă și de canalizare pentru întreaga clădire, iar pe tronsonul unde au fost deschise cele patru etaje, unde vor fi tratați, începând de săptămâna viitoare, primii pacienți, au fost finalizate lucrările de refacere a instalațiilor electrice și comunicații, a fost consolidate subsolul și terasa superioară, fiind realizată și o nouă compartimentare a secțiilor.

Saloanele
au acum maximum trei paturi, grupurile sanitare au fost construite să
deservească câte două saloane, fiind implementat un sistem de
climatizare eficient din punct de vedere energetic, cu control
automat al temperaturii și umidității din clădire, jaluzele
automate, centrale de ventilare și purificare a aerului.

Saloanele îndeplinesc acum toate condițiile

“Toți pacienții și aparținătorii au dreptul la condiții de cazare cât mai bune, iar personalul acestui spital trebuie să beneficieze de dotări normale pentru a-și desfășura activitatea. Pasul următor este acela de a obține avizele necesare pentru ca ulterior să începem transferarea activității din tronsonul I în III”, a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului de Copii.

Spitalul de Copii din Iași dispune de 650 de paturi. Cele trei corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970 au o suprafață utilă de 18.668 metri pătrați, proiectul de reabilitare al acestuia fiind cel mai mare din regiunea de NE, suma totală fiind de circa 121,5 milioane de lei, cu tot cu TVA.

“Pe acest tronson reabilitat, la etajul opt va fi Gastroenterologia, la etajul șapte va fi Pediatrie Generală IV, la 6 va fi Clinica a III-a iar la 5, Clinica I. În principiu, menținem aproximativ aceeași repartiție a secțiilor și clinicilor, cu unele modificări acolo unde se impune ca urmare a adresabilității crescute”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, directorul medical al spitalului.

De-a lungul timpului, părinții care au ajuns cu copiii lor în spital s-au plâns de condițiile existente în unitatea medicală pe durata internării și de lipsa curățeniei din saloane și din secții.

Părinții reclamau adesea lipsa curățeniei

În anul 2017, mai mulți părinți au marcat Ziua Copilului printr-un protest de câteva ore în fața spitalului, reclamând condițiile existente, mizeria din spital, dar și lipsa de implicare a conducerii de la acel moment, cu pancarte pe care era scris “În mizerie nu se poate face performanţă”, “S.O.S. sănătatea copiilor!” sau “Depolitizaţi spitalele!”

Reabilitarea
completă a unității medicale este estimată a dura încă trei
ani, până în 2023.

Urmărește-ne pe Google News