La Debarcaderul Central vor fi disponibile 5 ambarcațiuni de agrement (Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmbovița și Aurora) cu o capacitate totală de 430 de locuri.
„Ne dorim să oferim tuturor bucureștenilor, care vor fi prezenți în parc începând de duminică, condiții cât mai sigure și confortabile pentru plimbările cu vaporașele pe Lacul Herăstrău. Vom menține prețul biletelor la nivelul celor din anii trecuți, astfel încât tot mai mulți vizitatori să își permită să vină împreună cu familia în aceste zone de agrement”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.
Duminică, 1 aprilie, accesul pentru plimbări cu vaporașele va fi gratuit, iar începând de luni, 2 aprilie a.c., tarifele vor fi de 5 lei pentru adulți, respectiv 2 lei pentru copii și pensionari. Programul la Debarcaderul Central va fi zilnic de la ora 10.00-18.00.
Nava Bucur este disponibilă din 2011 pentru agrementul la Lacul Herăstrău, nava Bucur are o capacitate de 50 locuri şi atinge o viteză de croazieră de 16 km/h. Pentru confortul pasagerilor sunt disponibile două grupuri sanitare (unul special amenajat pentru persoanele cu mobilitate redusă) şi o instalaţie de climatizare care deserveşte salonul şi timoneria. De asemenea, nava este prevăzută cu o instalaţie audio video şi una de supraveghere video a navei. Propulsia catamaranului este asigurată de doua motoare diesel, de tip inbord, cu linie de axe, cu puterea de minim 65 CP fiecare. Lungime acesteia este de 17,30 m, iar lăţimea de 5,60 m.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI