”În ultimele cinci zile am lucrat de la distanță și autoizolat, fiind testat negativ în fiecare zi până ieri. Astăzi, am ieșit pozitiv la Covid-19 și sunt în carantină”, a declarat Stephen Miller, unul dintre cei mai influenţi consilieri ai preşedintelui SUA, Donald Trump.
La începutul acestui an, soția lui Miller, Katie Miller – care este secretarul de presă al lui Mike Pence -, a contractat virusul.
Focarul de coronavirus de la Casa Albă s-a declanșat după ce Hope Hicks, una dintre consilierele președintelui Trump, a fost testată pozitiv.
Infectat cu COVID-19, Donald Trump și-a anunțat marți pe Twitter externarea din spitalul la care a fost transferat vinerea trecută ”ca măsură de precauție”, dar și că se simte bine. “Nu vă temeți de Covid. Nu-l lăsați să vă domine viața”, a spus președintele Statelor Unite, țara cea mai afectată de virus, atât în ceea ce privește numărul deceselor, cât și al cazurilor – aproape 8 milioane de cazuri și peste 215.000 de decese de COVID.
Până acum, oficialii infectați sunt:
- Președintele Donald Trump
- Melania Trump, prima doamnă a SUA
- Hope Hicks, consilieră a președintelui
- Nicholas Luna, asistent al președintelui
- Thom Tillis, senator republican
- Ron Johnson, senator republican
- Mike Lee, senator republican
- Chris Christie, fostul guvernator republican al statului New Jersey
- Ronna McDaniel, șefa Comitetului Național Republican
- Kellyanne Conway, fostă consilieră a președintelui
- Bill Stepien, managerul de campanie al președintelui
- John Jenkins, președintele Universității Notre Dame
- Kayleigh McEnany, purtătoarea de cuvânt a președintelui
- Stephen Miller, consilier pe probleme politice
Reguli stricte la Casa Albă pentru interacțiunea cu Donald Trump
În contextul crizei epidemiologice, la Casa Albă au fost instituite reguli stricte pe care personalul trebuie să le respecte atunci când interacționează cu președintele Donald Trump, potrivit New York Times:
- Membrii personalului trebuie să meargă la Biroul Oval sau la reședința de la etajul al doilea, unde locuiește prima familie, numai dacă li se cere să meargă acolo și trebuie să aștepte să fie chemați.
- Dacă membrii personalului nu sunt în contact strâns cu președintele, ceea ce înseamnă că sunt la mai mult de doi metri distanță de el, sunt necesare doar o ”mască chirurgicală” și un dezinfectant pentru mâini.
- La mai puțin de doi metri de Trump, oamenii trebuie să folosească dezinfectant și să ”îndepărteze orice îmbrăcăminte exterioară”. ”Asigurați-vă că purtați următorul echipament de protecție personală (PPE). PPE este furnizat în coșul de izolare care se află în zona foaierului de la reședința de la etajul al doilea și în Biroul exterior Oval”, se menționează în notă.
Potrivit instrucțiunilor, personalul de la Casa Albă va folosi la întâlnirile cu Donald Trump ”halat galben”, ”mască chirurgicală”, ”ochelari de protecție” și ”mănuși”.
La ieșire, oamenii sunt instruiți să îndepărteze halatele și mănușile și să le pună într-un coș de gunoi, să curățe ochelarii cu șervețele furnizate și să-i păstreze pentru o utilizare viitoare, apoi să se spele pe mâini sau să folosească dezinfectant.