ComenteazăAnul agricol 1906 fusese extrem de bun, recoltele deosebit de bogate, iar ipoteza foametei este, aşadar, exclusă. De asemenea, în primii ani ai secolului XX, circa 51,3 la sută din terenul arabil al ţării se afla în proprietatea ţăranilor. Ceea ce le lipsea cu adevărat oamenilor era posibilitatea de a-şi folosi pământul în mod eficient. Eficienţă pe care o atingeau doar arendaşii greci sau evrei, care, veniţi de obicei din vestul Europei, aduceau cu ei cea mai modernă tehnologie agricolă. Contextul politic internaţional al acestei răzvrătiri i-a făcut pe istorici să lege ultima revoltă ţărănească din Europa de interesele marilor puteri în zonă.
România ar fi putut împiedica declanșarea Primului Război Mondial
În 1883, România Regelui Carol I a intrat în blocul Triplei Alianţe conduse de Germania şi a ieşit astfel de sub influenţa Rusiei. În anul 1886 a fost pregătită în detaliu unirea ţării noastre cu Bulgaria, sub sceptrul lui Carol I, în forma unei monarhii dualiste. Existenţa unui stat-tampon, care ar fi controlat tot malul estic al Mării Negre, ar fi împiedicat probabil declanşarea Primului Război Mondial.
Însă Rusia a organizat o revoltă a bulgarilor în februarie 1887, combinată cu o insurecţie militară la Silistra şi Rusciuk, pentru a împiedica unirea. Între timp, primul-ministru Ion C. Brătianu (foto) a primit de la serviciul de informaţii al Armatei Române date despre răspândirea în ţară a unui număr impresionant de agenţi ruşi.
În 1888, conform istoricilor, ruşi ce se dădeau drept vânzători ambulanţi de icoane străbăteau satele româneşti şi făceau propagandă pentru “Marea Rusie”. În acelaşi an, ei au reuşit, cu susţinerea Moscovei şi a opoziţiei politice de la Bucureşti, să declanşeze în România o revoltă menită să dea jos guvernarea liberală. Prin jocul întâmplării, Ion C. Brătianu a demisionat înainte să fie declanşată răscoala pregătită pentru răsturnarea lui, iar guvernul conservator, care a preluat puterea, a fost nevoit să înăbuşe revolta stârnită de proprii oameni.
Ca urmare, cercetările făcute de poliţie şi de procurori fie au fost oprite, fie au fost denaturate în procesele care au urmat şi care au dat sentinţe numai împotriva ţăranilor. Urmare a întregii tevaturi, România şi Bulgaria nu s-au unit, dar au intrat sub sfera de influenţă germană. În 1905, încordarea diplomatică dintre România şi Rusia s-a accentuat, în condiţiile în care mişcările comuniste – care au dus într-un final la prăbuşirea Rusiei ţariste – s-au amplificat. În acei ani, activitatea unor cercuri autohtone socialiste de orientare marxistă, dar şi a unor instigatori bolşevici veniţi din străinătate a avut un rol deosebit de important atât în declanşarea, cât şi în desfăşurarea revoltei aşa-zis ”ţărăneşti” de la 1907.
Șeful activităților comuniste antiromânești era Cristian Racovski
În volumul “Istoria loviturilor de stat din România”, Alex Mihai Stoenescu menţionează că în acea perioadă, şeful din umbră al activităţilor socialiste antiromâneşti a fost Cristian Racovski, care primea ordine de la Lenin şi Troţki. Bolşevicii plănuiseră declanşarea unei revoluţii pe spaţii largi europene şi vedeau o legătură strânsă între provocarea mişcărilor anarhiste pe care le aveau în vedere pentru Rusia şi cele din statele vecine.
De fapt, în 1905, în Rusia chiar avusese loc o încercare de revoluţie, care fusese însă înăbuşită de regimul ţarist. Iar o bună parte dintre activiştii care puseseră la cale acea revoltă eşuată se refugiaseră în zonele estice ale ţării noastre, exact în locurile unde aveau să apară primele scântei ale răzmeriţei din 1907. În anul 1906, o grupare condusă de Cristian Racovski a încercat să introducă în ţară, prin Dobrogea, circa 50.000 de puşti, transport capturat însă de autorităţile româneşti.
Racovski însuşi a recunoscut, într-o autobiografie, că răscoala din 1907 din România s-a produs sub influenţa de netăgăduit a mişcărilor similare din Rusia. În 1917, revoluţia bolşevică a avut succes în Rusia, iar România, în viziunea bolşevicilor, ar fi trebuit să facă parte din URSS.
Totul a pornit de la tergiversarea în instanță a arendării moșiei lui Mihalaki Sturdza
Numărul exact al victimelor răscoalei din 1907 nu este cunoscut, și nici măcar desfășurarea evenimentelor nu e clară, deoarece guvernul a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, pentru a ascunde dimensiunea măcelului. Cert este faptul că răscoala a fost aprinsă în iarmarocul din satul Flămânzi, din cauza unor neînțelegeri juridice între arendașul Mochi Fisher și proprietarul moșiei care era arendată, boierul Mihalaki Sturdza. În timp ce situația arendării trena în instanță, țăranii așteptau încordați să încheie contractele de subarendare. Cum acestea au întârziat peste măsură, țăranii s-au hotărât să-și facă dreptate singuri. În mod încă neelucidat, revolta s-a răspândit repede în întregul Regat al României. Cert este faptul că reacția autorităților a fost exagerată. Numărul morților a fost evaluat de diferite surse între 9.000 și 11.000 de țărani, în care s-a tras inclusiv cu tunul.
EXCLUSIV: Autobuzele turcești, vândute Primăriei Capitalei printr-o firmă cu legături care duc spre Sebastian Ghiță. Ce spune Primăria București