Astfel, începând de marți, 6 octombrie, se suspendă activitatea restaurantelor și cafenelelor din orașul Galați și din comunele Cuca, Șendreni și Vânători.
Restaurantele și cafenelele aflate în pensiunile și hotelurile din localitățile menționate rămân deschise doar pentru clienți. De asemenea, unitățile pot prepara produse care nu se consumă la fața locului.
Timp de o săptămână va fi suspendată și activitatea cazinourilor din Galați. În plus, nu vor fi deschise cinematografele și teatrele, iar spectacolele și evenimentele culturale sunt interzise în toate localitățile menționate.
Măsurile au fost luate în localitățile din județul Galați unde incidența cumulată a cazurilor de infectare în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.
De asemenea, măsuri similare au fost anunțate de către autorități și în județele Sibiu și Dâmbovița.
În patru localități din județul Sibiu, Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal, masca devine obligatorie în spațiul deschis, iar restaurantele și cafenelele se închid, de miercuri, din cauza COVID-19. În jurul școlilor din tot județul devine obligatorie masca de protecție, potrivit Mediafax.
În Dâmbovița, autorităţile au adoptat, marţi, o hotărâre care instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de o sută de metri în jurul unităţilor de învăţământ în localităţile în care rata de îmbolnăvire cu COVID-19 depăşeşte 1,5 la o mie de locuitori, potrivit News.ro.
Măsura intră în vigoare miercuri şi se aplică, deocamdată, în şapte oraşe şi comune: Credevia, Glodeni, Ocniţa, Titu, Moţăieni, Perşinari, Ulmi.
În plus, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au dispus, prin acelaşi document, menţinerea unor restricţii în ceea ce priveşte funcţionarea cafenelelor, a restaurantelor din spaţii închise şi a sălilor de jocuri de noroc.
Astfel, restricţiile impuse anterior în acest sens în localităţile Ocniţa, Crevedia şi Glodeni se menţin până pe data de 13 octombrie, iar începând de miercuri vor fi închise localurile din spaţiile interioare şi în oraşul Titu, pentru o perioadă de o săptămână.
FOTO: Hepta
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro