Vezi şi Bilanțul din zonele afectate de furtună. Copaci doborâţi de vânt şi inundaţii în gospodării
UPDATE – ora 14.21: I.B., în vârstă de 42 de ani, a murit – miercuri seară, în jurul orei 21.20 – în Capitală, după ce – din cauza rafalelor puternice de vânt, crengile unui copac s-au rupt și au căzut peste el. Bărbatul era din Giurgiu și venise în vizită la sora sa, în București, pentru a-i aduce un pachet din partea mamei lor.
„În momentul în care a coborât din mașină, I.B a fost lovit puternic de copacul rupt. Chiar dacă în zona se aflau afișe prinse de o bandă de delimitare – prin care se menționa faptul că arborele reprezintă un pericol – bărbatul a ignorat avertizarea, iar crengile copacului aflat în curtea unei fabrici de ciocolată de pe Șoseaua Viilor – smulse de vânt – l-au accidentat mortal”, informează Primăria Municipiului București (PMB), prin intermediul unui comunicat.
UPDATE ora 07:30. Bilant final intervenții ISU București-Ilfov:
București: 13 copaci (6 auto afectate, o persoană decedată), 1 tablă desprinsă
Ilfov: 8 inundații, un copac, un acoperiș
Total: 24 solicitări pe București și Ilfov
UPDATE ora 7:15. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că există persoane care „politizează până și ciclonul” și că aglomerația în trafic este preferabilă pierderii de vieți omenești.
„Îmi pare foarte rău că sunt încă persoane care politizează până și ciclonul și consideră că cineva — eu sau poate altcineva de la primărie — am dorit să inducem panică sau nu am dorit, dar asta s-a obținut. E de preferat o aglomerație în trafic decât pierderea de vieți omenești. Imaginați-vă dacă se confirma ad litteram avertizarea meteo și la ora 5 debuta furtuna. Ce se întâmpla cu acești copii care ar fi fost surprinși în exterior, în spații libere? Nu cred că vreau să-mi imaginez”, a spus Gabriela Firea, miercuri seară, la Antena 3.
UPDATE ora 00:05. Primăria Capitalei a transmis un comunicat, miercuri seară, în care spune că în zona unde a căzut pomul care a ucis în bărbat, pe Şoseaua Viilor, se aflau afişe care atenţionau că pomul reprezintă un pericol. Cu toate acestea, bărbatul a ignorat avertizarea, susţine Primăria.
UPDATE ora 21.40: I.B., un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a murit – miercuri seară, în jurul orei 21.20 – în Capitală, după ce – din cauza rafalelor puternice de vânt, crengile unui copac s-au rupt și au căzut peste el. Rănile suferite în zona capului i-au fost fatale.
Incidentul a avut loc în sectorul 5, pe șoseaua Viilor, în dreptul unei fabrici de ciocolată. După ce și-a parcat mașina, s-a stârnit furtuna și acesta nu a mai apucat să se adăpostească, deși rudele l-au avertizat că este periculos să stea afară.
UPDATE ora 21:00: Trei avioane care ar fi trebuit să aterizeze pe Otopeni au fost redirecționate către alte aerporturi, miercuri seară, din cauza furtunii. Zborul Qatar Airways QR219 Doha – București a fost redirecționat către Constanța. Tot către Constanța a fost redirecționat și un Boeing 737 Blue Air care a venit de la Heraklion. De asemenea, zborul Ryanair FR327 Berlin (SXF) – București (OTP) a decis să aterizeze la Varna.
UPDATE ora 20:20. Cinci copaci au fost doborâți de vânt în Capitală, astfel:
Pe Calea Giulești, un copac a căzut pe firele de electricitate, pe Strada Cotului Siretului, o creangă a căzut pe stradă. De asemenea, pe Bulevardul Iuliu Maniu, vizavi de Piața Veteranilor, un copac a căzut peste o mașină. Pe Bulevardul Kiseleff, un copac a căzut în zona Piața Presei, iar un altul, în zona Arcul de Triumf.
IGPR informează că, la această oră, circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, între kilometri 64 şi 120, deoarece plouă torenţial şi vântul este puternic, vizibilitatea fiind sub 100 de metri. De asemenea, tot pe Autostrada A1, dar pe tronsonul Sibiu-Deva, circulaţia este îngreunată din aceleaşi motive, între kilometri 309 şi 330, iar vizibilitatea este sub 50 de metri.
UPDATE ora 20:00. A intrat în vigoare avertizarea meteo de furtună în Capitală.
Cum te ferești de furtună. Ce să (NU) faceți în funcție de unde vă aflați:
A. În spațiile deschise:
- a) dacă sunteți pieton:
- nu vă adăpostiți sub pomi sau în zonele înalte (mai ales în timpul unei furtuni cu descărcări electrice);
- evitați apropierea de obiecte care pot fi buni conductori (stâlpi, turnuri, bare, garduri și alte structuri metalice);
- nu atingeți peretii adăpostului cu mâna, capul sau umerii;
- nu vă deplasați în zone în care există riscul de a fi loviți (construcții în desfășurare, arbori îmbătrâniți, geamuri deschise, acoperiș șubred);
- b) dacă sunteți în mașină:
- trageți pe dreapta, într-un loc ferit;
- dacă aveți timp, parcați mașina în garaj sau în zone în care nu există riscul de a fi lovită de obiecte care cad și acoperiți-o cu o husă impermeabilă.
B. În locuințe:
- închideți toate geamurile și ușile;
- deconectați aparatura electrocasnică, televizorul sau calculatorul, chiar dacă nu funcționează în acel moment.
Cum te ferești de furtună. Alte sfaturi utile:
1. Primul lucru pe care îl puteți face pentru a preveni o tragedie este să verificați prognoza meteo și, dacă puteți evita, să nu ieșiți în câmp la lucrări în acea zi sau în intervalul în care se anunță furtuna.
2. Dacă sunteți într-un grup, se recomandă să nu stați împreună, ci să rămână o distanță de măcar trei metri între o persoană și alta. Astfel, se reduce șansa de a se transfera electricitatea de la o persoană la alta.
6. Nu țineți asupra dumneavoastră niciun obiect metalic pentur că vă creșteți riscul de a fi lovit. Curentul va fi condus prin acest obiect și apoi prin corpul dumneavoastră. Este valabil și dacă aveți în spate un rucsac ce are un cadru de metal, un lucru la care poate nu v-ați gândi, dar care vă expune.
7. Apa este un foarte bun conductor și electricitatea din trăsnet poate ajunge la dumneavostră cât ați clipi. Aveți grijă să nu stați în apă sau să nu aveți apă care să ajungă la dumneavoastră. Nu e nevoie să vă lovească trăsnetul direct ca să simțiți electricitatea. Tot în acest scop, se recomdă să aveți încălțăminte de cauciuc care poate fi salvatoare întrucât cauciucul e un foarte prost conductor de curent.
8. Dacă sunteți în casă sau în fermă, evitați să folosiți telefonul fix și chiar pe cel mobil (valabil și dacă sunteți în câmp). Evitați contactul cu piese metalice (cum ar fi robinete) și allte.
Cum s-a circulat în Capitală miercuri după amiază:
Vezi AICI situația traficului în timp real
UPDATE 17:15. Primarul Gabriela Firea a anunțat și care vor fi cartierele afectate de furtuna din Capitală.
„Cum spuneam, vor fi câteva cartiere ceva mai afectate, și mă refer la cele din nord-est, printre care număr Băneasa, Colentina, Andronache, Tei și, de asemenea, din sud-vest, Drumul Taberei, Militari, Rahova, Sălaj, Ferentari, 13 Septembrie”, a declarat Firea.
UPDATE 17:00. Traficul rutier în București se desfășoară cu dificultate, după ce ANM a lansat o avertizare cod galben de furtună valabilă pentru mai multe județe din România, dar și o avertizare cod portocaliu valabilă pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău.
UPDATE 15:35. ANM informează că, începând cu ora 16 și până joi, la ora 9, vremea va deveni instabilă, iar cerul se va înnora treptat. Vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare între orele 18:00 şi 02:00. Se vor acumula cantităţi de apă de 25…30 l/mp, izolat posibil peste 35 l/mp. În acelaşi interval orar şi vântul va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor atinge 55…60 km/h, posibil peste 65 km/h. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.
De asemenea, de joi, de la ora 9, până vineri, ora 9, vremea se va răci. Temperatura maximă va fi de 23…24 de
grade, iar cea minimă de 10…11 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va suflă moderat, cu unele intensificări mai ales în prima parte a intervalului când la rafală se vor mai putea depăşi 40…45 km/h.
Urmărește LIVE harta radar națională, afișată în timp real pe site-ul ANM:
UPDATE 14:50. O mare companie cu sediul în zona Pipera din Capitală își trimite angajații acasă la ora 16:00.
„Așa cum ați aflat, se anunță o furtună puternică. Drept urmare, pentru a vă asigura că veți fi la adăpost în timp util, vă recomand să plecați către casă la ora 16:00”, se arată într-un mesaj primit de angajații companiei.
- Şcolile se închid și în județele Dâmbovița, Prahova și Vrancea, care vor fi sub cod portocaliu de ploi şi vijelii
- IGSU a dispus măsuri pentru intervenția în sprijinul populației. Și Poliția oferă sfaturi în cazul unor fenomene meteo periculoase
- Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale în Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău. În timpul ploilor, vor fi rafale de peste 65-70 km/h
UPDATE 14:25. Urmare a avertizării meteorologice COD GALBEN de ploi și intensificări ale vântului, cod sub incidența căruia se află atât municipiul București, cât și județul Ilfov, au fost luate măsuri de avertizare a populației prin intermediul a peste 40 de panouri electronice existente la nivelul Capitalei.
„Pentru gestionarea eventualelor situații de urgență ce se pot produce, peste 480 de pompieri ISU București-Ilfov vor interveni la nevoie. În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, se poate activa grupa operativă la nivelul ISU București-Ilfov și se pot suplimenta echipajele operative cu pompieri aflați în turele libere”, anunță ISU București-Ilfov.
„La primele semne ale producerii unei furtuni (descărcări electrice, intensificări ale vântului), reacționați preventiv: -dacă sunteți în spațiu deschis – adăpostiți-vă; -nu atingeți firele căzute la pământ; -asigurați elementele de construcții (uși, ferestre); -nu stați lângă copaci, stâlpi sau construcții improvizate (corturi, schele, șantiere); -orice situație de urgență trebuie să fie anunțată la 112”, recomandă ISU.
UPDATE 14:00. Primăria Sectorului 2 a trimis avertismente prin SMS locuitorilor acestui sector al Capitalei.
„AVERTIZARE METEO – BUCUREȘTI! În intervalul 20.09, ora 18, 21.09, ora 03. Se anunță ploi, intensificări ale vântului cu aspect de vilejie. INFO: Primăria Sect. 2”, se arată în SMS-urile de avertisment.
UPDATE. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis, printr-un comunicat, că școlile de Capitală se vor închide, miercuri, la ora 17:00.
„Având în vedere atenţionările făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie referitor la posibilele fenomene meteo, respectiv: descărcări electrice, vijelie şi vânt puternic, după ora 18.00, a zilei de 20.09.2017, vă comunicăm următoarele: Unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti vor lua toate măsurile necesare în vederea asigurării securităţii, a siguranţei elevilor şi a personalului angajat prin modificarea duratei orelor de curs şi a pauzelor, astfel încât cursurile să se termine până la ora 17.00”, transmite Inspectoratul.
Urmărește LIVE harta radar națională, afișată în timp real pe site-ul ANM:
Precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore.
Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 – 50 de km/oră.
În consecință, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a propus ca toate cursurile școlilor din Capitală șă-și încheie activitatea la ora 17:00.
Gabriela Firea a convocat și comandamentul pentru fenomene extreme miercuri, de la ora 9:00, la sediul Primăriei Capitalei.
Totodată, Gabriela Firea le cere deținătorilor de mijloace de publicitate (panouri, structuri volumetrice prismatice, tv-screen-uri, mesh etc.) să să ia toate măsurile de punere în siguranță a acestora.
Având în vedere avertizarile emise de meteorologi, care anunță fenomene meteo extreme În București începând de miercuri, Gabriela Firea le cere deținătorilor de mijloace de publicitate (panouri, structuri volumetrice prismatice, tv-screen-uri, mesh etc) să ia toate măsurile de punere în siguranță a acestora și să mențină în stare de alertă echipe de intervenție pentru soluționarea de îndată a unor eventuale evenimente.
De asemenea, Gabriela Firea a dispus structurilor de specialitate din cadrul PMB sa verifice in teren starea structurilor publicitare existente si sa ia masuri in cazul in care acestea reprezinta un risc pentru siguranta cetatenilor.
Totodată, primarul Capitalei a mai solicitat atât Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, cât și ADP-urilor de sector, să ia măsuri urgente de toaletare a copacilor aflați în declin biologic, în toate parcurile Capitalei cât și pe aliniamentele stradale, astfel încât, în caz de fenomene meteo extreme, să nu reprezinte un pericol pentru cetățeni.