«Avem peste 700.000 de consumatori»

Potrivit acestuia, în România, consumul de droguri a crescut din 2009 până anul trecut, când au fost făcute ultimele statistici, de la 1,7% la 4,3%. “Asta înseamnă că avem peste 700.000 de consumatori de droguri. E cea mai bruscă creştere din Europa şi grav este că vârsta consumatorilor a scăzut spre 14 ani. În plus, în ultimele luni ale anului trecut s-a majorat simţitor consumul de heroină”, a adăugat Gigel Lazăr.

Mărturisiri cutremurătoare ale mamei unui băiat dependent: «Verificam mereu să văd dacă respiră»

Lupta pe care un consumator de droguri o poartă cu dependenţa sa nu îi distruge doar propria viaţă, ci şi pe cele ale persoanelor din jur. Într-o astfel de situaţie se regăseşte şi o femeie din Suceava, al cărei fiu a devenit captiv în acest infern. Disperată, mama tânărului ne-a povestit prin tot ce a trecut încercând să îşi salveze băiatul de 23 de ani:
În urmă cu patru ani am plecat la muncă la Bruxelles, dar pentru că fiul meu a rămas în ţară, în grija fostului soţ, am vrut să fiu sigură că nu îi lipseşte nimic. Anul trecut, fiica mea, respectiv sora lui, m-a sunat şi m-a avertizat că băiatul meu are un grup de prieteni dubioşi, apoi o vecină mi-a zis că acesta vine foarte des acasă cu ei şi o ţin numai în petreceri. M-am îngrijorat, deşi el îmi spunea că nimic nu e adevărat, şi i-am trimis un bilet de avion ca să vină la mine, la Bruxelles. Mi-am zis că, dacă îl scot din anturajul lui, o să fie bine. La toate mă puteam gândi, inclusiv să fi avut o prietenă care să fi rămas însărcinată, dar în nici un caz la droguri, până nu i le-am găsit în geantă. La început a fost cuminte, apoi nu a mai rezistat şi a început să îşi caute locuri unde se consumă droguri. A reuşit şi să facă rost de ele şi atunci au urmat nopţi şi zile infernale. Nu mai era copilul meu! Era violent, mi-a distrus bunuri din casă, a spart tot ce era în încăpere. Începuse să îmi fie teamă de el. Cerea mereu bani, iar eu, de frică, îi dădeam. Pentru scandalul pe care l-a provocat am plătit inclusiv amenzi în Belgia. La un moment dat, ca să nu am eu probleme cu autorităţile, am decis să ne întoarcem acasă, la Suceava. Mi-a promis că totul va fi bine şi că pot să mă întorc la treaba mea. În urmă cu trei săptămâni, când am vrut din nou să plecăm în Belgia, a început un coşmar. Lipsea nopţile de acasă, nu mânca decât forţat, a slăbit văzând cu ochii, nu mai avea poftă de nimic. Urla la mine să îi dau bani, pleca de acasă, iar când venea avea ochii dilataţi, înroşiţi şi delira. L-am vegheat într-o noapte şi i-am pus comprese, verificam mereu să văd dacă mai respiră. De fiecare dată îmi promite că se lasă, dar nu vrea să se interneze într-un centru. Am ajuns la capătul puterilor, iar zilele trecute am mers şi am cerut ajutor la poliţie. Am de ales între a avea un fiu mort sau unul la puşcărie. Şi prefer să îl văd în viaţă…
Viorela M., din Suceava

Unde sunt cele mai multe probleme cu drogurile

Bucureşti. Zonele cele mai căutate de traficanţii de droguri sunt cartierele Dristor, Ferentari, Sălăjan.
Suceava. Poliţiştii supraveghează de mai mulţi ani cartierul Tătăraşi, unde de-a lungul timpului au fost prinşi mai mulţi traficanţi.
Constanţa. În ultimii ani, poliţiştii de la Antidrog au făcut mai multe descinderi în zona campusului din Constanţa, unde traficanţii îşi găsesc clienţi foarte uşor printre studenţi.
Timişoara. Calea Şagului, Calea Girocului, Dacia şi Calea Lipovei sunt cele patru cartiere din oraş în care problema drogurilor atinge cote alarmante. Atenţia poliţiştilor este îndreptată mai ales înspre centrul oraşului, respectiv în perimetrul Pieţei Unirii, în cluburile şi localurile de aici, după cum susţin reprezentanţii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Două plantaţii de canabis, găsite la Iaşi

Abia eliberat din puşcărie, unde fusese închis pentru trafic de droguri, un interlop ieşean a ajuns din nou după gratii. Mihai Silviu Corduneanu (27 de ani), zis “Bulă”, a fost reţinut şi acuzat că a constituit şi condus una dintre cele mai importante reţele de trafic de droguri din Moldova. Acesta a înfiinţat două culturi de canabis, în satele Comarna şi Butea, cu acceptul câtorva localnici, proprietari ai terenurilor situate în zone izolate. În urma percheziţiilor efectuate de procurorii DIICOT , au fost descoperite 350 de plante de canabis, diferite cantităţi de droguri de risc, suma de 20.000 de euro, precum şi aparatură specială, folosită pentru amenajarea şi îngrijirea culturilor, şi fertilizanţi.
 

Urmărește-ne pe Google News