Bărbatul care stă acolo intră pe geam
Vecinii spun că Vasile P. aduce diverse obiecte în casă de mult timp. ”Apartamentul lui a devenit groapă de gunoi. Acum 7-8 ani mai mulţi locatari din bloc s-au mobilizat şi i-au făcut curat în apartament. Dar el nu s-a lăsat şi a continuat să adune gunoaie. Acum nu mai poate să iasă pe uşa apartamentului, aşa de burduşită e casa, aşa că iese pe geam. Pe lângă faptul că miroase îngrozitor ne e teamă să nu ia foc gunoaiele astea şi să se întâmple vreo nenorocire”, ne-a spus un vecin al bărbatului.
Administratorul blocului ne-a declarat că nu s-a putut înţelege cu bărbatul şi singura soluţie este să-l dea în judecată. Am încercat şi noi să aflăm de ce adună gunoaie în apartament, dar bărbatul nu ne-a putut răspunde.
Pot face ceva autorităţile?
Potrivit lui Radu Opaina nu există o lege care să permită intervenţia autorităţilor în aceste situaţii. ”Astfel de cazuri, (când un locatar îşi umple casa cu gunoaie- n.r.) sunt multe. Dar este vorba de o proprietate privată, iar legea noastră nu are o rezolvare pentru asemenea probleme. Se pare că doar când se întâmplă câte o nenorocire aici, autorităţile se mobilizează”, ne-a declarat Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.
Fotografii: Gabriel Miron