Se pare că românii nu scapă de ameninţarea lor nici în străinătate. Zilele trecute, un conaţional de-al nostru din Sevilla, Spania, a fost muşcat de un câine, în jurul orei 22:30, în timp ce se plimba prin cartierul în care locuieşte. Potrivit lui Iulian (11 ani), patrupedul s-a repezit pur şi simplu la el şi l-a apucat de picior, muşâcndu-l destul de rău, încât copilul a căzut la pământ.
Se pare că boxerul care l-a atacat pe puşti aparţine unor vecini şi, cu toate că a fost agresiv în repetate rânduri, stăpânii săi nu au luat măsuri. Romeo, tatăl lui Iulian, vrea să depună plângere împotriva familiei care deţine câinele.