În secția unde este încarcerat Ioan Clămparu (49 de ani), mafiotul român care a speriat Spania, nu se intră decât cu trupele speciale. Cel mai temut interlop român la nivel internațional a fost mutat în vara anului trecut la Penitenciarul Aiud, județul Alba, acolo unde se mai află Gregorian Bivolaru și Romulus Mailat. Asta după ce Ioan Clămparu a fost gazduit inițial la Penitenciarul Iași. El a fost transferat după revoltele din penitenciare de vara trecută, Clămparu fiind considerat ca unul dintre inițiatorii revoltei din pușcăria ieșeană.

Clămparu a ajuns în luna septembrie în Penitenciarul Aiud, cu două luni înainte reprezentanții Apador-CH, organizație non-guvernamentală specializată în drepturile omului, au făcut o inspecție în înschisoarea din Alba.

Ioan Clămparu, poreclit și „Cap de porc”, este repartizat într-o secție de maximă siguranță din cele patru ale pușcăriei. Spre deosebire de Iași, unde interlopul avea șase colegi în cameră, la Aiud acesta a avut un singur coleg, așa cum ne-a declarat un fost deținut al pușcăriei. Mafiotul poate avea maximum doi colegi, în fiecare celulă sunt cel mult trei paturi.

Temnița în care este cazat Clămparu are 7,88 mp, inclusiv grupul sanitar dotat cu WC, chiuvetă și duș.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

EXCLUSIV/ Cum o duce după gratii Ioan Clămparu! Se intră doar cu trupele speciale în celulele penitenciarului în care e închis cel mai temut interlop român

Chiar și înainte de sosirea interlopului, accesul în celulele de maximă siguranță, altfel spus cei mai periculoși condamnați, se făcea doar sub protecția forțelor speciale.

“Vizitele au fost făcute sub supravegherea grupei de intervenție, formată din doi agenți echipați cu combinezoane negre, spray și căști de protecție cu numere inscripționate corespunzător. Reprezentanții penitenciarului erau vizibil îngrijorați, întrucât în urmă cu câteva luni avusese loc în penitenciar un incident în care o doamnă psiholog fusese agresată de un deținut în camera de consiliere”, au precizat reprezentanții Apador-CH.

Grupa de intervenție are 35 de agenți, care lucrează câte 4-6 într-o tură. În jur de 150 de condamnați se află în aceste patru secții de maximă siguranță.

EXCLUSIV/ Cum o duce după gratii Ioan Clămparu! Se intră doar cu trupele speciale în celulele penitenciarului în care e închis cel mai temut interlop român

Coșmarul dușurilor comune

Vizita la duș nu este tocmai plăcută pentru mafiot. Aici există o singură cameră de dușuri cu 40 de astfel de instalații și două săli de așteptare. Pușcăria are o singură cameră de dușuri-mamut prin faptul că în mai multe camere care aveau dușuri individuale deținuții ar fi scos sifoanele din pardoseala băilor, ca să ascundă acolo diverse obiecte interzise.  “Nu este o soluție firească obligarea deținuților să facă duș în grup”, consideră reprezentanții Apador-CH.

Meniul

În meniul zilei figurează o ciorbă de legume, în special gulii, și la felul doi iahnie de fasole cu carne de porc. Însă carnea de pui este cel mai des oferită deținuților, în șase din zece zile, pentru că acestea se pot porționa. La micul dejun – 100 de grame de biscuiți, gem, un ou, margarină.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Apă scumpă

Magazinul penitenciarului este bine aprovizionat, iar prețurile sunt comparabile cu cele de la magazinele locale, cu excepția legumelor și a fructelor care par mai scumpe decât în piețe, a fost concluzia reprezentanților Apador-CH. Prețurile de aici sunt: un sul de hârtie igienică – 80 de bani, 1 kg de roșii 6,5 lei, 1 kg de piersici – 6,5 lei, 1 kg de mere 4,5 lei, 1 kg de banane – 7 lei. Conform declarațiilor vânzătoarei date reprezentanților ONG-ului, deținuții au dreptul să cumpere ligheane, fierbătoare sau găleți pe baza cererii aprobate de conducerea penitenciarului.

În schimb, deținuți au reclamat faptul că magazinul ar fi scumpit apa după intrarea în vigoare a noului regulament de aplicare a legii privind executarea pedepselor, care nu le mai permite deținuților să primească și lichide în pachete. Apa s-ar fi scumpit de la 1,80 lei la 2,80 lei.

O dată pe lună poate juca fotbal

Clămparu are la dispoziție o curte de plimbare mare folosită ca teren de sport, pe care deținuții au dreptul să iasă să joace fotbal. Interlopul are voie să joace cam o dată pe lună fotbal, asta dacă vrea.

EXCLUSIV/ Cum o duce după gratii Ioan Clămparu! Se intră doar cu trupele speciale în celulele penitenciarului în care e închis cel mai temut interlop român

Penitenciarul Aiud

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Întâlniri online

Penitenciarul Aiud are o cameră în care deținuții pot avea parte de întâlniri online cu rudele, cu prietenii sau cu apropiații. Mai exact, este vorba despre întâlniri în care condamnatul poate comunica pe skype sau pe alte aplicații ori pe pagini se socializare cu apropiați fără a mai fi nevoie ca aceștia să se deplaseze până în Aiud. Închisoarea beneficiază și de camera pentru vizita intimă și cabinele pentru vizitele cu avocații.
De altfel, “Cap de porc” este implicat într-un mic scandal, mama celor doi copii ai interlopului a cerut în acest an ca acesta să recunoască odraslele.

Contopire și plângere la CEDO

Cel mai periculos infractor român, Ioan Clămparu, poreclit ”Cap de porc”, solicită la Tribunalul Alba contopirea pedepselor la care a fost condamnat în Spania şi în România. Interlopul este închis la Penitenciarul Aiud. Magistraţii au descoperit în cazierul acestuia o nouă condamnare, de 18 ani de închisoare, primită în 2009, în Italia.

Ioan Clămparu, considerat a fi unul dintre cei mai periculoşi lideri interlopi români, a fost nemulţumit de condiţiile de detenţie din puşcăria din Iași. Botoşăneanul, poreclit şi „Papa”, „Cap de Porc”, „Omu” sau „Ion de la Madrid”, s-a plâns judecătorilor că nu are loc în celulă şi a cerut obligarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi să-i asigure un spaţiu de patru metri pătraţi. Clămparu execută o pedeapsă de 18 ani şi 9 luni de închisoare. El a scris că este cazat într-o cameră de detenţie de aproximativ 16 metri pătraţi cu alţi cinci deţinuţi, iar uneori cu şapte. Acesta a menţionat în cererea de chemare în judecată că paturile suprapuse şi cele două mese ocupă aproximativ 10 metri din celulă, astfel încât pentru deţinuţi rămân doar şase metri pătraţi.

Citește și: EXCLUSIV | Regulile Mafiei din România. Adevărul din legenda ”Nașului” care conduce lumea interlopă

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI