În statisticile Băncii Centrale sunt deja peste 4.000 de clienţi care au cerut renegocierea contractelor şi încă mai bine de 6.000 de oameni care au semnat întelegeri noi cu instituţiile financiare. Şi nu sunt neapărat aceleaşi persoane, pentru că de multe ori iniţiativa negocierii a venit şi din partea băncilor.
De exemplu, cea mai mare bancă din ţară a anunţat chiar ieri că este dispusă să renegocieze toate creditele imobiliare şi pe cele cu garanţie ipotecară şi să reducă ratele lunare cu peste 20%. Mai exact, un client care a contractat un credit de 51.250 de euro, în noiembrie 2007, pe 30 de ani, mai are de plătit 269 de rate.
Cum rata actuală a dobânzii este de 10,10%, el plăteşte acum 403 de euro pe lună. După acceptarea noii oferte a BCR (o dobândă de 4,95%), acesta va plăti 264,5 euro pe lună. De asemenea, aproape 15.000 de clienţi ai Băncii Transilvania ( a preluat Volksbank) au putut să-şi transforme creditele din franci elveţieni în lei sau euro.
Au beneficiat astfel şi de o reducere de 22,5 % a datoriei pe care o mai aveau de rambursat băncii. Pregătesc oferte similare şi cei de la OTP, Bancpost şi Credit Europe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro