În singura leprozerie din România, 20 de persoane trăiesc încă măcinate de maladia cumplită.

Chiar dacă îi îngrijesc pe bolnavii de lepră de ani întregi pe un salariu de nimic, vestea că Ministerul Sănătăţii intenţionează să le acorde sporuri de până la 100% i-a bucurat pe angajaţii singurului Spital-Leprozerie din România. Acesta se află la Tichileşti, judeţul Tulcea, într-o zonă ferită de ochii lumii.

Doctorul Răzvan Vasiliu, directorul Spitalului Tichileşti, are grijă de câţiva ani cele 20 de persoanele aflate aici. “Sunt oameni normali şi încercăm să îi facem să se simtă ca oamenii normali. Deşi, din păcate, salariile sunt mici, nu putem să îi lăsăm de izbelişte. Domiciliul lor, chiar şi în acte, este Tichileşti, deci nu sunt doar pacienţi, asta e casa lor”, ne-a declarat medicul. Pe unii, boala i-a lovit năprasnic, lăsându-i cu infirmităţi grave, iar într-o societate plină de prejudecăţi ar fi fost marginalizaţi. Dar aici, la Spitalul din Tichileşti, bolnavii de lepră sunt între ei, iar personalul îi ajută să ducă o viaţă cât mai normală.

«Îi facem să se simtă normali»

Nea Costică Şerban, din Țăndărei, judeţul Ialomiţa, e unul dintre cei mai vechi pacienţi.

Bărbatul, în vârstă de 85 de ani, se luptă cu lepra încă din adolescenţă. “M-am dus prima oară la Spitalul de Leprozerie la 18 ani. Am fost trimis aici de primărie, după ce mi-a fost descoperită boala. Visam să devin mecanic, dar acolo am învăţat să fac tâmplărie”, povesteşte bătrânul. La un moment dat, s-a vindecat şi s-a întors acasă. “Cei care îşi aminteau de mine ştiau că leproşii sunt închişi în case şi că sunt hrăniţi pe geam, cu furca”, mai spune acesta. Însă boala a recidivat, şi-a pierdut vederea, iar acum îşi petrece zilele într-o căsuţă din curtea sanatoriului, ascultând radioul.

S-a căsătorit cu un alt pacient din azil

Pe un deal din incinta spitalului se află casa Iufimei Dumitru, de 82 de ani, cea mai vârstnică pacientă din Tichileşti. Femeia şi-a dat seama că este ceva în neregulă cu ea la 15 ani, când au început să-i cadă sprâncenele. După trei ani de tratament la Spitalul – Leprozerie, ea l-a cunoscut pe bărbatul care avea să-i devină soţ, bolnav şi el. Acesta a murit în urmă cu cinci ani.“Când m-am dus să îmi fac buletinul şi a văzut miliţianul că e trecut Tichileşti, mi-a zis «sunteţi de acolo unde merg oamenii şi le cade carnea »”, îşi aminteşte femeia.

«Tata nu m-a văzut niciodată

Într-o altă gospodărie locuiesc Ioana Mişcov (84 de ani) şi fiica ei Domnica (63 de ani). Ioana avea 11 ani atunci când a ajuns la Tichileşti. Aici a crescut şi tot aici s-a şi căsătorit cu un alt pacient, Călin Mişcov. Bărbatul şi-a pierdut însă vederea cu puţin timp înainte de naşterea fiicei sale. “Tata nu m-a văzut niciodată”, spune cu regret Domnica. Tatăl ei s-a stins în 1998, iar de atunci are grijă de mama sa, care a rămas fără degete la mâini şi de la picioare.

Primul caz a apărut în anul 1864

Lepra este o boală contagioasă, care evoluează pe parcursul a câteva zeci de ani şi se transmite doar de la om la om. În România, primele cazuri de lepră au fost menţionate la Spitalele Colţea şi Brâncovenesc, din Bucureşti, între anii 1864 şi 1870. Începând cu această perioadă s-au descoperit din ce în ce mai multe îmbolnăviri, astfel că la începutul secolului XX a fost nevoie de înfiinţarea unui centru în care pacienţii să fie izolaţi şi trataţi. Aşa a luat fiinţă leprozeria. Aceasta există şi astăzi, la Tichileşti, Tulcea, şi este una dintre puţinele rămase în Europa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News