Postul de televiziune şi radio Puls TV, care funcţionează în interiorul penitenciarului, sunt folosite de deţinuţi pentru a-şi face dedicaţii sau chiar pentru a realiza interviuri cu nou-veniţi şi cu veterani.
Echipa de “jurnalişti” este formată din două persoane, atent supravegheate de personalul închisorii. Pentru că au considerat că au acumulat destulă experienţă în audio-vizual, deţinuţii s-au gândit să dea lovitura cu o nouă producţie: emisiunea “Deţinuţii au talent”.
Ar putea începe în luna iunie
“Avem interviuri cu diferite persoane. Una dintre teme este «De la hobby la carieră », la care sunt ataşate scurte documentare despre posibile cariere. Un concurs de bancuri a fost prezentat şi a ieşit destul de haios, iar acum urmează să facem o emisiune «Deţinuţii au talent ». Să vedem, poate va începe în luna iunie”, a declarat Marius Coldea, unul dintre responsabilii de radio şi TV.
Inspirată din show-ul de succes difuzat de PRO TV, producţia ar trebui să îi promoveze pe puşcăriaşii care au talente deosebite. Toată lumea pare încântată de idee, mai ales că persoanele încarcerate la Baia Mare s-au obişnuit să fie la curent cu tot ce se întâmplă în penitenciar.
“Îmi place că putem face dedicaţii muzicale şi că suntem anunţaţi la televizor care dintre noi intră în comisia de eliberare sau creditele pe care le primim când participăm la un concurs”, a mărturisit Lucian, unul dintre bărbaţii privaţi de libertate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro