Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), prof. univ. Eugeniu Turlea, a precizat ieri, citat de Rompres, ca farmaciile pot elibera medicamente compensate si gratuite, in aceste zile, pe baza normelor stabilite anul trecut, normele de aplicare pentru 2003 urmand sa fie publicate in cursul saptamanii viitoare. Presedintele CNAS a subliniat ca farmaciilor li se vor deconta retetele eliberate dupa aceste norme. Prof. univ. Turlea a explicat ca normele pentru 2003 sunt finalizate, dar ca ele trebuie aprobate prin ordin comun al Ministerului Sanatatii si Familiei si CNAS. In acest an, numarul Denumirilor Comune Internationale pentru medicamentele gratuite e de 236, fata de 286 in 2002, iar pentru medicamentele compensate e de 255, fata de 264 in 2002.