Decizia privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine, adoptata de CNA, mai prevedea, printre altele, interzicerea difuzarii unor imagini cu persoane decedate sau inconstiente fara acordul familiilor acestora. De asemenea, noile reglementari impun posturilor de televiziune si de radio sa probeze afirmatiile acuzatoare ale persoanelor intervievate. Singurul articol asupra caruia CNA a revenit a fost cel cu numarul 7: „difuzarea de imagini ale proprietatii private filmate fara acordul proprietarului nu va mai fi permisa la televiziune decat in situatiile in care astfel de imagini servesc ordinii publice, prevenirii unor fapte penale, protejarii sanatatii sau moralei publice, protejarii drepturilor si libertatilor altor persoane sau pot proba savarsirea unei infractiuni ori pun in valoare patrimoniul national arhitectural”. Membrii consiliului au declarat chiar ca pentru a putea difuza pe post o vila, de exemplu, televiziunile trebuie sa aduca dovezi ferme ca proprietatea respectiva este obtinuta ilegal. Cu alte cuvinte, stirea despre incendiul care a cuprins, la inceputul acestei luni, casa de vacanta din comuna argeseana Cateasca a sefului Politiei Romane nu putea fi ilustrata. E drept, se aude ca generalul Florin Sandu s-a simtit lezat de reactia prompta a presei, care a relatat evenimentul. Caci, in fond, despre un eveniment era vorba… Nu arde in fiecare zi vila unui general. Si totusi, la scurt timp dupa plecarea ziaristilor, membrii CNA au continuat dezbaterea si au „pus interdictie” numai pe difuzarea de imagini ale proprietatii private, filmate din interiorul acesteia, fara acordul proprietarului. Modificare inutila atat timp cat Codul penal prevede chiar si o pedeapsa pentru incalcarea proprietatii. Gabriela Popa, membra a consiliului, a explicat schimbarea: „Am vrut sa demonstram ca in CNA nu este vorba de influente politice, ci doar de faptul ca, uneori, suntem mai catolici decat Papa”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News