Cazul fotbalistului Marian Parsa tinde sa devina unul dramatic. Soarta fostului international de juniori de la Petrolul si Sheriff Tiraspol, care la 21 de ani este bolnav de cancer, este acum in mainile doctorilor germani si depinde, din pacate, de banii pe care familia fotbalistului va reusi sa-i stranga.
La fel ca Dobrin: are noduli cancerosi si la plamani
Drama lui Parsa a inceput in iarna acestui an, atunci cand fostul atacant al Petrolului Ploiesti a fost depistat cu noduli cancerosi in zona muschilor fesieri. Internationalul de juniori a fost nevoit sa renunte la cariera fotbalistica, fiind operat pe 28 iunie, la Regensburg, in Germania. Operatia a constat in curatarea zonei afectate si introducerea unei proteze de titaniu. De la aflarea vestii, fotbalistul a stat prin spitalele si clinicile germane, la sedinte de chimioterapie, fizioterapie, radioterapie, analize si tratamente.
Dupa cateva luni de la prima operatie, familia lui Parsa a aflat o alta cumplita veste: trei noduli cancerosi au fost localizati la plamani, extirparea acestor ganglioni urmand sa se faca cat mai curand. Infectia este similara cu a lui Dobrin. ‘A doua operatie ne-a fost recomandat sa o efectuam la o clinica din Wiesbaden, la 500 km de Ingolstadt. Saptamana aceasta vom reveni in Germania pentru a face programarea si pentru a vedea care sunt costurile’, spune tatal lui Parsa. ‘La o prima estimare, pretul operatiei e de 10.000 de euro, dupa care se vor adauga banii pentru perioada postoperatorie. Cei de la Sheriff Tiraspol au anuntat ca nu vor mai plati aceasta a doua operatie. Le multumesc, inca o data, pentru ce au facut pana acum si ii inteleg. Cine ma intelege pe mine, insa? Sunt in imposibilitatea de a plati, nu mai am ce vinde, singura sansa e ca Marian sa fie ajutat de oamenii care inteleg ce inseamna o asemenea suferinta’, spune Costel Parsa.
„Am vandut din casa tot ce s-a putut”
‘Am fost zilele trecute la Petrolul, clubul cu care el se va afla sub contract, dupa ce expira imprumutul in Moldova, si am discutat cu directorul Camil Oprisan. Nu am prea mari sperante, decat, poate, daca aude Liviu Luca de chinurile acestui copil sarac, care a imbracat tricoul Petrolului. Eu nu am cerut mila pana acum, dar de data aceasta, chiar ca nu am ce face, daca nu vom fi ajutati. Ne-am imprumutat, am vandut din casa tot ce s-a putut, dar acum s-au terminat toti banii, pur si simplu, si nu mai am de unde lua altii’, declara Costel Parsa, care a deschis doua conturi in care spera sa se adune, de la binevoitori, suma necesara acestei a doua operatii. Printre primii care au ‘cotizat’ in aceste conturi a fost impresarul jucatorului, israelianul Ran Dayan, iar fostii sai antrenori, Valeriu Rachita si Costel Lazar, acum la liderul din Liga a III-a, CSM FC Ploiesti, s-au oferit sa participe, impreuna cu echipa, la organizarea unui meci de caritate, in vederea strangerii de fonduri.
Cocis si Florescu au dat primii bani
Familia Parsa a deschis doua conturi in care se pot depune bani pentru Marian. Primii care au dat bani au fost fostii colegi de la Sheriff, Razvan Cocis si Florescu, cei doi donand cate 2.000 €. Cele doua conturi sunt deschise la Raiffeisen Bank, Agentia Strada Calea Domneasca nr. 227, Targoviste.
A primit tricou de la Klose!
La clinica din Germania, unde efectueaza tratamentul de recuperare dupa prima operatie, Marian Parsa a avut sansa de a-si intalni unul dintre idolii sai. Este vorba despre atacantul nationalei Germaniei si al lui Bayern M?nchen, Miroslav Klose, cel care efectua cateva sedinte de fizioterapie in acelasi centru de recuperare din Regensburg. Impresionat de drama fotbalistului roman, Klose i-a daruit lui Parsa un tricou de-al sau, cu autograf, urandu-i insanatosire cat mai grabnica!
Sheriff a platit 35.000 € pentru prima interventie chirurgicala
Costurile primei operatii au fost suportate de catre Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei, clubul care-l transferase si unde Marian era golgheterul echipei.
In total, moldovenii au platit 35.000 de euro, chiar daca jucatorul nici macar nu le apartinea definitiv, el fiind doar imprumutat de la SC FC Petrolul! ‘Tin sa le multumesc pentru omenia de care au dat dovada cei de la Tiraspol’, a declarat Costel Parsa, tatal jucatorului, cel care, pentru a fi alaturi de fiul sau, a dormit in masina, in Germania, deoarece nu avea banii necesari sa se cazeze la hotel. ‘Am vandut o masina, am vandut aurul pe care-l avea familia, am muncit in constructii si la cules de fructe, alaturi de sotie, doar ca sa pot sta cu el in aceasta perioada extrem de dificila pentru familia mea’, spune tatal jucatorului, fost fotbalist si el la Flacara Moreni si la Metalul Plopeni.