Astfel, conform presei locale, veterinarul Grădinii Zoologice din Braşov va deveni şi anestezistul spitalului de animale din cadrul instituţiei. Un curs despre monitorizarea funcţiilor vitale ale animalelor şi anestezierea acestora va avea loc în zilele de 30 şi 31 ianuarie la Braşov, în vederea deschiderii Spitalului de Animale din cartierul Noua. Cursul, organizat de firma de echipamente medicale care a livrat aparatura de anestezie pentru dotarea clinicii veterinare care va funcţiona în cadrul Grădinii Zoologice de la Noua, face parte din planurile autorităţilor cu privire la acest spital al necuvântătoarelor care va fi gata anul acesta.
Conducerea Zoo Braşov are în vedere finalizarea amenajărilor şi a dotărilor, pentru care ar fi nevoie de investiţii de aproximativ două milioane de lei numai în echipamente, urmând ca în clinică să fie tratate atât animalele din cadrul parcului zoologic, cât şi cele din afara lui.
„Veterinarii vor participa la ore de pregătire teoretică, dar vor face şi practică, «pacienţi» fiind trei porci care vor fi donaţi apoi unor familii nevoiaşe din Braşov. Cursanţii, medici veterinari din Braşov, vor învăţa cum funcţionează un astfel de aparat de anesteziere, dar şi cum trebuie făcută anestezia, respectiv cum trebuie intubate animalele, care este premedicamentaţia indicată, dar şi cum trebuie folosite echipamentele de monitorizare a funcţiilor vitale”, a declarat, conform monitorulexpres.ro, directorul interimar al Grădinii Zoologice Braşov, Alin Pînzaru.
Sursa foto: newsbv.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro