Studenţii Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost din nou audiaţi, ieri, la Timişoara, de procurori. Tinerii ar fi trebuit confruntaţi, dar pentru că studenta a susţinut că e mult prea obosită fizic şi psihic, momentul a fost amânat. Din acelaşi motiv, spune Vlad Manoilă, avocatul ei, tânăra a refuzat deocamdată şi testul poligraf.
Fata îşi acuză iubitul de crimă
Totuşi, Carmen a fost interogată câteva ore. Surse din cadrul anchetei spun că în clipa în care i-a fost arătată fotografia victimei, fetei i s-a făcut rău şi a vomitat. Carmen şi-a schimbat declaraţiile, pentru a treia oară de la începutul anchetei.
Studenta a susţinut că nici măcar nu l-a atins pe Trifu Schrott, bărbatul cu care urma să întreţină relaţii sexuale pentru bani, ci doar a asistat când Sergiu, iubitul ei, l-a omorât şi l-a tranşat.
După aceste declaraţii, tânăra a fost atacată de avocata lui Sergiu: “Carmen se prostitua ca să-şi pună silicoane şi să-şi plătească nişte restanţe la examene, nu a pus-o Sergiu. El vrea să o ia de nevastă”.
Bunicul studentei, la capătul puterilor
S-au împlinit două săptămâni de când studenţii la Medicină Carmen Bejan şi iubitul ei, Sergiu Florea, l-au ucis şi, mai apoi, l-au tranşat pe Trifu Schrott, de 65 de ani. Două săptămâni chinuitoare în care, la Ineu, judeţul Arad, în uliţa copilăriei tinerei, vecină cu râul Crişul Alb ce-şi urmează liniştit făgaşul, un bătrân albit de vreme se luptă cu suferinţa, cu blestemul, căruia nu i se poate împotrivi.
Pe moş Pavel, bunicul studentei, îl cunoaşte toată suflarea micii aşezări arădene în care locuieşte de-o viaţă. De când s-a dus vorba-n târg că nepoata sa, Carmen, care-şi vindea în Timişoara trupul pe bani, a ucis şi a tranşat un om, pe bietul bătrân s-a prăvălit cerul, iar sufletul chinuit i-a îngheţat. Nu mai doarme, nu mai mănâncă… Se gândeşte numai la ziua când o va putea revedea pe Carmen, dar nu cu cătuşe la mâini.
«Familia noastră a fost lovită de un blestem»
“Simt că mor, că mă sting pe picioare. Nu mai pot să scot capul în lume… Da nu de ruşine, de durere că nepoata mea e la puşcărie, nevinovată. Am să mor de inimă rea, că s-a ajuns prea departe. Au zis că a mâncat carne de om… Că a mâncat din ţiganul ăla mort, despre care se spune că l-a ucis ea. Nepoata mea nu a gustat carne în viaţa ei, pentru că aşa a fost educată în familie. Noi suntem adventişti de ziua a şaptea… Nu e o fată umblată prin lume. Până să plece la Timişoara, la facultate, nu a ieşit din oraşul ăsta. Era premiantă, numai prima era în clasă… era un copil bun şi cuminte… La Timişoara a fost păcălită, cine ştie cum. De necăjit ce sunt, abia dacă mai văd în faţa ochilor. Familia noastră a fost lovită de blestem. Aş vrea să-mi ia Dumnezeu zilele!…”, se tânguieşte moş Pavel, în timp ce îşi agaţă de mine privirea albastră, scăldată în lacrimi mari care-i alunecă pe obrajii stacojii.(Cristian Burcioiu)