Problemele au început imediat după masa de Crăciun, când turiştii au acuzat dureri abdominale şi vărsături. Speriaţi, aceştia au sunat la 112 şi, imediat, la faţa locului au sosit mai multe ambulanţe pentru a le acorda îngrijiri.
Culmea, oamenii susţin că ar fi sunat şi la Direcţia de Sănătate Publică Suceava, de unde ar fi aflat însă că inspectorii nu pot veni decât în prima zi lucrătoare, adică ieri, pentru a face verificări amănunţite la unitatea de cazare şi pentru a preleva probe din mâncare.
Constănţenii care se aflau într-o stare mai gravă au fost transferaţi la spitalul din Rădăuţi, iar cei cu forme mai uşoare de toxiinfecţie alimentară au fost trataţi chiar în camerele pensiunii. Aceştia spun însă că vor face o plângere şi la OPC, după ce le-au fost compromise Sărbătorile.
Foto simbol