Prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 27 iulie 2016, examinându-se din oficiu, privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluţiei dată în dosarul menţionat anterior.

Prin rechizitoriul emis de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul – șef de secție, la 21.07.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, în formă continuată (2 acte materiale).

În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigențele în materia conținutului rechizitoriului și standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanță.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News