Lucrările de refacere a străzii Sibiu, intersecţia cu Favorit, sunt realizate de Metrorex în baza contractului semnat de Asocierea Astaldi S.p.A. – FCC Construccion – Delta ACM – AB Construct.
Anul acesta, pe 22 iunie, o parte din bulevardul Eroii Sanitari și bulevardul Drumul Taberei s-a redeschis circulației rutiere, ca urmare a terminării lucrărilor la magistrala de metrou din acele zone.
Metrorex precizează că, în calitate de beneficiar al lucrărilor aferente Magistralei 5 de metrou, întreprinde toate demersurile necesare, astfel încât lucrările de refaceri suprafeţe să fie finalizate.
În acest sens, colaborează cu toate părţile şi instituţiile implicate în proiect, se arată comunicatul companiei, citat de Mediafax.
La începutul acestei luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că pe Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei-Pantelimon, se va circula din decembrie 2019.
FOTO: Facebook.com/Metrorex