Liberalii sunt decişi să nu facă niciun pas înapoi în privinţa cotei unice. Chiar dacă asta înseamnă ruperea USL şi ieşirea lor de la guvernare, peneliştii au spus-o clar, fără putinţă de tăgadă: nu acceptă o creştere a nivelului cotei unice. Indiferent de consecinţe.
De altfel, Daniel Chiţoiu, vicepremier în Guvernul Ponta a spus că în cazul în care partenerii de guvernare vor creşte cota unică anul viitor atunci PNL nu va mai rămâne la Guvernare. Iar în acest caz, Crin Antonescu nu va mai fi susţinut de PSD pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
În acelaşi tip însă, Victor Ponta i-a atenţional pe liberali că în cazul în care vor mai critica măsurile luate de Executiv vor fi scoşi de la guvernare.
Liderii USL au vorbit la finalul ultimei sedinţe a Uniunii despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.
Premierul Victor Ponta a subliniat, totuşi, că nu va majora cota unică de impozitare, dar că i-a cerut ministrului de Finanţe diferite scenarii pentru creşterea încasarilor la buget, discutate în USL, şi că aşteaptă concluzii din partea acestuia.