Toată zona adiacentă râului Dâmboviţa, pe o lungime de zece kilometri va fi reamanajată, inclusiv podurile şi pasarelele. Va fi pus gazon pe o suprafaţă totală de 11.200 de metri pătraţi. Epsică Chiru, directorul general adjunct al ApaNova, compania care realizează proiectul ne-a declarat că vor ca modul de prindere a băncuţelor va fi unul „ecologic”, iar aleile vor fi realizate cu nisip stabilizat, un material local, permeabil şi nepoluant. Terenul va fi echipat cu un sistem de irigaţii semi-automat, care va include aspersoare şi sisteme de picurare şi va fi cât mai discret şi integrat în cadrul natural.
Pe spaţiul verde care va fi amenajat va exista şi un filtru de praf pentru râul Dâmboviţa care, conform unor studii, ar fi o „pâlnie” de atragere a impurităţilor din aer. Valoarea estimată a investiţiei este aproximativ 20.000.000 de lei şi zona ar urma să fie gata în opt luni.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News