Deputaţii au introdus în ordonanţă amendamentele propuse de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, „pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente”. Potrivit celor adoptate de deputaţi, la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a administraţiei fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câştigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional. Pentru asigurarea transparenţei, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanţei Publice şi pe cel al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă. În situaţiile în care ulterior efectuării unei extrageri se constată erori de natură tehnică în desfăşurare acesteia care nu vizează caracterul aleator al acesteia, se va considera că extragerea a fost efectuată corect, iar premiile se vor acorda câştigătorilor în urma extragerii şi după desfăşurarea procedurilor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun 2024. Este o greșeala banală pe care o fac mai toți românii
FANATIK.RO
Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun 2024. Este o greșeala banală pe care o fac mai toți românii
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI