Vicepremierul fără portofoliu va fi Viorel Ștefan, potrivit unor surse.
Marius Nica, unul dintre susținătorii fostului premier Mihai Tudose, a decis să-și înainteze demisia din funcția de ministru delegat pentru Fonduri Europene.
Anunțul a fost făcut pe site-ul Ministerului pentru Fonduri Europene, vineri. Nica a stat în funcție trei luni. Decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual și va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligațiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegații a Comisiei Europene, mai transmite ministerul.
Conducerea PSD discută forma finală a Executivului condus de Viorica Dăncilă, care se va prezenta, luni, în Parlament, pentru votul de învestitură. Fiecare nominalizare de ministru, din partea organizațiilor județene, va trece prin votul conducerii social-democrate. ALDE își păstrează cele patru portofolii în Guvern.
Citește și: VIDEO/A fost făcut public protocolul secret al vizitei lui Nixon în România! Ce a fost obligat să facă Ceauşescu