Desi producatorii spun ca nu exista motive  de scumpire a majoritatii alimentelor, comerciantii au si inceput sa creasca preturile produselor de pe rafturi, in asteptarea clientilor care dau navala inainte de Sarbatorile de Paste. Startul a fost dat de pretul uleiului, iar in curand se va scumpi painea. Pentru carnea de miel, producatorii estimeaza un pret de cel mult 18 lei/kg, dar, probabil, el va fi umflat de comercianti la peste 20 lei/kg.

Singurul patronat care a anuntat deja majorari ale preturilor inainte de Paste e Rompan, care spune ca painea se va scumpi cu 10 bani, dar e posibil ca de sarbatori cresterea sa fie cu 50% fata de 2007. Producatorii nu s-au pronuntat si in privinta celorlalte produse de panificatie, cum ar fi pasca sau cozonacul, consumate in perioada Pastelui, dar e foarte probabil ca pe masa de sarbatoare aceste alimente sa fie un lux. Anul trecut, un kilogram de pasca era 15 lei si probabil ca anul acesta nu se va gasi sub 20 de lei/kg.

Sindicalistii din industria alimentara spun insa ca desi cele mai multe alimente nu vor pleca cu preturi mai mari  din fabrica decat in ultima perioada, cei mai multi comercianti vor profita de aviditatea romanilor pentru cumparaturi in preajma Pastelui si vor ‘umbla la preturi. ‘Din ce stiu eu, nu exista motive reale de scumpire a alimentelor. Poate doar carnea de miel romanesc sa se scumpeasca, dar nu mai mult de 2-4 lei fata de anul trecut, si ar putea ajunge la un pret de 18-20 lei pe kg. E insa foarte probabil sa asistam la o scumpire a mancarii inainte de Paste, ne-a declarat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara.

Crescatorii de pasari au anuntat, de exemplu, ca nu vor scumpi ouale in perioada Pastelui. Chiar daca acum oul iese de pe poarta fermei la pretul de 22 de bani, in magazine se gaseste cu 70-75 de bani, adica cu 300% mai scump.

Carne de miel – +25%

Paste 2007 – 16 lei/kg
Paste 2008 – 20 lei/kg

Oua – +133%

Paste 2007 – 30 bani/buc.
Paste 2008 – 70 bani/buc.

Ulei – +87%

Paste 2007 – 4 lei/litru
Paste 2008 – 7,5 lei/litru

Preturi mai mari la gaze, de la 1 iulie

Pretul gazelor ar trebui sa creasca cu 19% in trimestrul al treilea, mai exact de la 1 iulie, potrivit E.ON Gaz Romania. Astfel, dupa cum afirma distribuitorul de gaze, cu cat se amana mai mult aceasta majorare, cu atat mai mare va fi pretul gazelor pentru populatie in iarna. Ultima crestere a avut loc la 1 februarie, cu 8,5 %.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News