„Înlocuirea căii de rulare pe Magistrala 2 este un proiect care cuprinde mai multe componente. Este vorba despre îmbunătăţirea sistemului de transport pe Magistrala 2 Berceni – Pipera cu cele trei componente: trenuri noi care funcţionează deja pe magistrala a doua, accesul de la Tineretului pus în funcţiune în primăvara acestui an şi înlocuirea căii de rulare. Durata de succesiune între trenuri se va reduce de la trei minute la aproape două minute sau chiar mai puţin de doua minute”, a declarat directorul general al Metrorex, Marin Aldea.

Proiectul este în procedura de achiziţie şi curând va fi încărcată în SICAP, iar termenul este de patru ani de la începerea lucrărilor de realizare, a mai precizat şeful Metrorex.

Magistrala 2 a metroului din Bucureşti a fost dată în folosinţă în două etape, în 1986 şi 1987 şi a fost concepută pentru a asigura legătura pe axa nord-sud a oraşului. Lungimea ei este de 18,68 kilometri şi are 14 staţii. M2 este cea mai circulată linie de metrou din Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News