3877-118640-12.jpg

“Soţ şi soţie, doi tineri frumoşi, talentaţi, iubiţi şi respectaţi de colegi şi de public”, astfel îi descrie 3877-118643-123.jpgdirectorul Operei Braşov, Cristian Mihăilescu. “Nimic din comportamentul lor, din lumina ce o răspândeau în jur nu lăsa să se vadă o astfel de opţiune. Cu toate acestea, am aflat abia acum, de la sora lui, că Marius trăia un zbucium pe care-l masca foarte bine.

Au fost împreună la psiholog

Am înţeles că ar fi avut nişte probleme la inimă, iar de Crăciun, când a fost acasă la Botoşani, a consultat un specialist. Se temea că va muri, iar Carolina era îngrozită de stările pe care le avea soţul ei. De multe ori o suna pe Camelia, sora acestuia, şi se plângea că Marius are momente în care este foarte agitat şi nu poate să îl liniştească sub nici o formă”, a mai spus Mihăilescu. Aşa s-ar putea justifica şi vizita la psiholog pe care soţii au făcut- o luni, cu o zi înainte de a muri zdrobiţi de cimentul din faţa blocului.

Colegii soţilor Caia spun că aceştia erau mereu bine dispuşi şi se purtau frumos cu toată lumea. Departe de privirile lor, se întâmpla însă ceva cu totul diferit. Într-un jurnal găsit de anchetatori în apartamentul lor, Carolina se plângea că nu s-a integrat bine în colectivul de la Braşov. Mai mult, a scris chiar că unii colegi, geloşi pe relaţia lor, ar vrea să îi despartă.

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România
Recomandări
Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

“Mulţumesc tuturor colegilor de la Operă care, fie prin priviri, fie prin vrăji, au reuşit ca în ultimele patru luni şi Sărbătorile să ni le facă un chin. Ne vedem dincolo!”, scrie într-o agendă personală a lui Marius. Anchetatorii încă mai aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a vedea dacă a fost vorba de o sinucidere sau de o crimă pasională.

 3877-118642-3everude.jpgFamilia va primi ajutor de înmormântare

Filarmonica Braşov a anunţat, ieri, că va pune la dispoziţia rudelor o maşină cu care să transporte trupurile tinerilor la Botoşani, pentru înmormântare. Camelia Caia (foto, în dreapta), sora lui Marius, părinţii lui şi naşa de cununie (foto, în stânga) au sosit la Braşov pentru a se ocupa de toate formalităţile.

Traian Caia, tatăl lui Marius, a aflat de nenorocire de la televizor. ţipete de disperare au curmat pentru câteva ore liniştea de pe casa scării. “L-am auzit strigând, că a aflat de la ştiri. Plângea şi răcnea: «Cum? Amândoi s-au dus? Amândoi? »”, a spus o vecină.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI