Arcul de Triumf din Capitală a intrat de la începutul acestui an într-un amplu proces de restaurare, consolidare şi conservare. Monumentul va fi izolat antiseismic şi ar urma să fie gata până la defilarea de 1 Decembrie.
Sorin Oprescu a vorbit şi despre planurile de viitor: „Există un proiect, dar trebuie modificat în funcţie de fondurile pe care le avem, prin care să construim un pasaj care să faciliteze accesul vizitatorilor către monument”.
Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935-1936. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial.