Actorul scoţian a murit la vârsta de 90 de ani, a spus familia sa. Sir Sean a murit liniștit în somn, în timp ce se afla în Bahamas, simțindu-se ”rău de ceva timp”, a spus fiul său.

Sean Connery a fost cunoscut mai ales pentru portretizarea lui James Bond, fiind primul care a adus rolul pe marele ecran și a apărut în șapte dintre thriller-urile de spionaj.

Sir Sean a murit liniștit în somn, în timp ce se afla în Bahamas, fiind „rău de ceva timp”, a spus fiul său.

A apărut în şapte dintre thriller-urile de spionaj din serie și a fost considerat cel mai bun actor care a jucat rolul agentului 007 în franciza de lungă durată.

Cariera lui în actorie s-a întins pe zeci de ani, iar numeroasele sale premii au inclus un Oscar, două Bafta şi trei Globuri de Aur.

Printre celelalte filme memorabile ale lui Sir Sean se numără ”Vânătoarea lui Octombrie Roșu”, ”Indiana Jones șu ultima cruciadă” şi ”The Rock”.

A ales să renunţe la actorie în 2003, după ”The League of Extraordinary Gentlemen”, un eşec atât de box-office, cât şi de critică.

Thomas Sean Connery s-a născut pe 25 august 1930, în Edinburgh, într-o familie cu origini irlandeze şi scoţiene.

A fost votat ”cel mai sexi bărbat în viaţă” de revista People, în 1989, iar în 1999, la vârsta de 69 de ani, a fost ales ”cel mai sexi bărbat al secolului”.

După ce a avut mai multe slujbe, la vârsta de 23 de ani a avut de ales între a deveni actor sau jucător de fotbal.

A fost căsătorit de două ori

În 1962, Sean Connery s-a căsătorit cu actriţa australiană Diane Cilento, cu care a avut un fiu, Jason Connery, născut în 1963. Cei doi au divorţat în 1973.

Sean Connery a avut apoi relaţii cu Jill St. John, Lana Wood, Magda Konopka şi Carole Mallory.

S-a recăsătorit în 1975, cu actriţa Micheline Roquebrune, iar căsnicia a rezistat, în ciuda zvonurilor privind relaţia lui cu Lynsey de Paul în anii 1980. Din acest al doilea mariaj au rezultat trei copii vitregi.

Fotografii: Hepta

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

 
 

Urmărește-ne pe Google News