Noul proces intentat în New York susţine că rapperul „a forţat-o şi a constrâns-o (pe English) să se angajeze în activităţi sexuale pentru el” la petreceri. De asemenea, se afirmă că el a ameninţat-o că îi va ruina cariera dacă nu se conformează.
În total, 33 de acuzaţii sunt formulate împotriva lui Combs şi a asociaţilor săi în dosarul de 114 pagini al lui English, care prezintă evenimentele petrecute între 2004 şi 2009.
„Indiferent câte procese vor fi intentate, nu se va schimba faptul că Sean Combs nu a agresat sexual şi nu a traficat sexual pe nimeni”, a declarat avocatul său presei americane.
Declaraţia a continuat spunând că „este încrezător că va avea câştig de cauză în faţa instanţei împotriva acestora şi a altor afirmaţii nefondate”.
Sean „Diddy” Combs, care este unul dintre cei mai de succes moguli ai rap-ului, a negat în mod constant toate acuzaţiile de agresiune sexuală şi abuz fizic, inclusiv cele mai recente.
Însă problemele juridice ale lui Combs s-au multiplicat după acuzaţiile formulate de fosta iubită Cassandra „Cassie” Ventura în noiembrie.
Coms a recunoscut că bătut-o pe fosta sa iubită și şi-a prezentat scuze după ce au ieşit la iveală imagini care îl arătau lovind-o pe Ventura în holul unui hotel în 2016.
Procesul intentat de Ventura a fost soluţionat de Combs în noiembrie, pentru o sumă nedivulgată.
La începutul acestui an, Sean „Diddy” Combs a fost acuzat de agresiune sexuală de un producător muzical.
FOTO: Hepta
seaman651 • 05.07.2024, 13:51
Inca unul curat ca lacrima. Oare de ce nu este inchis intru-un borcan, pentru a-i pastra puritatea? Cu siguranta ca in libertate n-are ce sa caute.