În documentele de la proces, văzute de BBC, reclamanta, pe nume Joi Dickerson-Neal, afirmă că agresiunea a avut loc în timpul unei întâlniri cu rapperul.
Femeia spune că îl ştia pe Combs prin intermediul unor cunoştinţe și a apărut, de asemenea, într-unul dintre videoclipurile sale.
Potrivit plângerii, pe 3 ianuarie 1991, ea a acceptat „fără tragere de inimă” să se întâlnească cu Combs la un restaurant din Harlem unde lucra şi el a „insistat să îi ţină companie în timp ce participa la mai multe evenimente din oraş”.
Ea afirmă că în acel timp a fost drogată de rapper și ajunsese „într-o stare fizică în care nu putea sta în picioare sau merge singură”.
Ulterior, el a dus-o cu maşina în locul în care stătea el, unde a agresat-o sexual, potrivit plângerii. Femeia afirmă că ulterior a aflat că el a filmat în secret totul şi a arătat imaginile mai multor persoane.
Documentele din dosar arată că, după presupusa agresiune, viaţa ei a intrat în „vrie” și s-a confruntat cu probleme de sănătate mintală şi în scurt timp a renunţat la colegiu.
Acţiunea în justiţie a venit cu câteva ore înainte ca Decretul supravieţuitorilor adulţi din New York – care permite presupuselor victime ale infracţiunilor sexuale să acţioneze în instanţă după ce a intervenit prescripţia – să iasă din vigoare, la 24 noiembrie.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca9c304e19e323b972afb3ab6ec16210.png)
„Clienta noastră nu a putut să scape de impactul continuu al răului pe care Combs i l-a provocat în urmă cu mulţi ani. Prin Decretul supravieţuitorilor adulţi, se poate adresa justiţiei pentru a căuta, într-un final, dreptatea”, a afirmat Jonathan Goldhirsch, unul dintre avocaţii reclamantei.
Combs, prin intermediul unui reprezentant, a negat noile acuzații.
„Acest proces de ultimă oră este un exemplu de cum o lege bine intenţionată poate fi întoarsă. Povestea veche de 32 de ani a lui Dickerson este inventată şi nu este credibilă”, a spus reprezentantul lui Combs.
Combs a fost acuzat de viol, abuz și trafic sexual de fosta iubită Cassie Ventura
Casandra Ventura, cunoscută de fani drept Cassie, a anunțat pe 16 noiembrie că l-a dat în judecată pe Sean Combs, acuzându-l că a violat-o și a bătut-o în timpul relației lor, care a durat 10 ani, precum şi că a controlat-o prin intimidare, droguri şi alcool.
La o zi de la acele acuzații, cei doi au anunțat, într-o declaraţie comună, că au soluționat „pe cale amiabilă” procesul intentat de artistă.
Ventura, în vârstă de 37 de ani, l-a acuzat pe Combs, 57 de ani, că a prins-o într-un „ciclu de abuz și violență” până în 2018, când ea a decis să pună punct relației.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_48df0898c4736b8ea208a8b59c3e9a76.webp)
Una dintre acuzațiile formulate de aceasta se referă la faptul că rapperul a forţat-o să întrețină acte sexuale cu mai mulţi lucrători sexuali, care apoi privea şi filma întâlnirile.
Combs a respins, prin intermediul avocatului său, acuzațiile, pe care le-a catalogat ca fiind „ofensatoare şi scandaloase” și că acționarea în judecată vine după o încercare eșuată de a-l șantaja pe Combs să-i plătească 30 de milioane de dolari, pentru a nu scrie o carte despre relația lor.
Potrivit documentelor de la proces, Ventura l-a cunoscut pe Combs la sfârșitul anului 2005, când ea avea 19 ani, iar el 37. Ea a semnat un contract de înregistrare pentru 10 albume cu casa lui de discuri și au început o relație câțiva ani mai târziu.
Combs, fondatorul casei de discuri Bad Boy Records, este unul dintre cei mai influenţi producători din industria hip-hop, un cântăreţ de succes, precum şi impresarul propriei linii vestimentare, Sean John, notează Reuters.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da56251c599f9754cbe7be4abfed4068.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85ffd88660b320d02283d9cab417bf18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1eac88d557e436d7c2a8b57de02aa50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d54fae184251a64a2cc635c7711b6b6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9b54eefde1cc24dbcde3dea850f9e82.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c96b7abdf72221af4f2895c5c2a4f103.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5e35b0340682778e186e8fcafebac94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_20dee53e3b5c3d8595dae7b5407effec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_96c937c6b797f034130936da7f1e91fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_554fe983d390b3351b0f23ff369e2fc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_f6987a833aa06d954aefdbd8ecac1e9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d7c91e4a0139f488f4c95b5ad7dc592e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_843027712575f44a2743888855b12e1f.jpg)
laurlaur2180 24.11.2023, 10:22
Multe vedete se cred mai presus de lege.
Andreeafunduc 24.11.2023, 10:34
Mda. Si daca i-a facut asta, dc a fost nevoie sa astepte 32 de ani ca sa spuna asta? ?
Aura1 24.11.2023, 10:34
Totuși, de ce declară acest viol după atâția ani.....interesant.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.