„Dacă se va întâmpla asta, va fi cel mai dezgustător moment din istoria Hollywoodului. Eu sper să nu se întâmple. Dacă se va ajunge la aşa ceva, eu îmi voi distruge trofeele în public”, a precizat Sean Penn.

Actorul a precizat că, din informațiile sale, Zelenski nu va fi invitat să vorbească și a cerut industriei cinematografice să boicoteze Oscarurile, dacă Academia de Arte și Științe Cinematografice va lua această decizie.

„Dacă acest lucru se întâmplă, aș încuraja pe oricine este implicat, deși este momentul lor să-și celebreze filmele, să se ridice, să protesteze și să boicoteze premiile”, a declarat actorul.

La începutul acestei săptămâni, Amy Schumer, una dintre cele trei gazde ale ceremoniei din acest an, a spus că a propus ca Volodimir Zelenski să intervină prin videoconferință sau printr-un mesaj înregistrat, dar a dat de înțeles că propunerea ei nu a fost bine primită.

Penn, care a câștigat de două ori Oscarul pentru cel mai bun actor – pentru Mystic River în 2003 și Milk în 2008 – nu este nominalizat în acest an, dar apare în Licorice Pizza de Paul Thomas Anderson, care este văzut ca unul dintre principalele candidate la cel mai bun scenariu original.

Actorul era prezent în Ucraina când a debutat invazia rusească și s-a întâlnit cu Zelenski și înainte, și după acest moment, pentru un film documentar pe care îl realizează.

Ulterior, actorul american a părăsit Ucraina pe jos, alături de refugiați, pentru a trece în Polonia. „Împreună cu doi colegi, am mers câțiva kilometri până la granița poloneză, după ce ne-am abandonat mașina pe marginea drumului”, a spus Penn.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News