Sean Spicer a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al Casei Albe, pe care o deținea de șase luni. Demisia sa vine după ce președintele american Donald Trump a decis să îl numească Anthony Scaramucci, finanțist și unul din cei mai mari susținători ai lui Trump, în funcția de director de comunicare la Casa Albă.

Potrivit unor surse citate de CNN, Donald Trump i-a cerut lui Spicer să nu demisioneze, însă acesta a refuzat.

Anthony Saramucci a acceptat funcția lăsată vacantă de Mike Dubke în luna mai. De atunci și până acum, Spicer a preluat și atribuțiile lui Dubke și s-a opus vehement ca Saramucci să fie numit în această funcție, relatează The Guardian.

În cele șase luni în care a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Casei Albe, Spicer și-a creat o reputație proastă în fața jurnaliștilor, din pricina atitudinii sale din timpul conferințelor de presă. Comportamentul său a fost o sursă de inspirație pentru cei de la Saturday Night Live, care au realizat o serie de parodii pe seama sa, rolul lui Spicer fiind jucat de Melissa McCarthy.


Citește și: Povestea omului care a căzut din spațiu și din care a mai rămas doar o bucată carbonizată

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News