„În România am investit miliarde de euro în proiecte hidroenergetice, deci în hidrocentrale, care sunt finalizate între 70 şi 98 la sută şi pe care nu putem să le terminăm. De ce? Păi lipsă de voinţă şi mai e un aspect important, sabotajul sistematic, instrumentat de două-trei organizaţii neguvernamentale, finanţate nu ştiu de unde, dar cu avocaţi foarte buni”, a declatat, vineri seară, la Antena 3, ministrul energiei.

Sebastian Burduja afirmă că aceste organizaţii „contestă fiecare etapă: aviz de mediu, autorizaţie de construire”.

„Tot ce vă puteţi imagina sub soare, găsesc specii de care nu a auzit nimeni, niciodată. Şi noi nu reuşim să le terminăm, an după an”, a adăugat ministrul.

Acesta speră să fie gata în acest an hidrocentrala de la Răstoliţa, judeţul Mureş.

„Anul acesta, sper că vom realiza, împreună cu Ministerul Mediului, o premieră, după 34 de ani, să terminăm hidrocentrala de la Răstoliţa, judeţul Mureş (…) Nu este o capacitate foarte mare, suntem pe punctul de a avea avizul de mediu. Bineînţeles că suntem contestaţi la fiecare pas, în continuare, dar ar fi un exemplu că domnule, se poate, dacă se vrea”, a mai declarat ministrul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News