„Sunt convins că îi bat măr pe amândoi, şi pe Firea şi pe Nicuşor Dan, pentru că bucureştenii vor altceva, au văzut ce a făcut şi Firea şi ce a putut şi Nicuşor, de fapt ce nu au putut”, a spus Burduja la Prima News, citat de news.ro.

„Cred că Bucureştiul nu mai are timp de pierdut. Sunt probleme urgente, sunt milioane de bucureşteni are aşteaptă altceva, sunt sute de mii de bucureşteni care stau în frig şi nu au apă caldă. Sunt hotărât să muncesc până pic jos, ca să las ceva în urma mea”, a punctat ministrul PNL al energiei.

Liderul PNL Bucureşti a menționat că sondajul comandat de filiala pe care o conduce arată că două treimi dintre bucureşteni nu o vor pe Gabriela Firea primar şi două treimi nu îl vor pe Nicuşor Dan primar.

„Eu nu aş putea să mă uit în oglindă şi să ştiu că nu candidez, pentru că asta ar însemna că mă resemnez, să aleg din nou răul cel mai mic, şi ăsta a fost blestemul şi al României, şi la Bucureştiului de prea mulţi ani. Ne rezumăm la reţeta cumetriilor, 2016-2020 sau la reţeta blocajelor şi a lipsei de reacţie, de implicare. Nu le rezum eu aşa, se vede cu ochiul liber în Bucureşti, nu trebuie să fii specialist ca să vezi. Bucureştiul bălteşte, stă pe loc. Stăm în trafic, stăm pe loc”, a spus liberalul.

„I-am spus lui Nicuşor: Vrei să o baţi pe Firea? Trebuie să mă baţi pe mine!”, a mai declarat Burduja.

Firea nu a fost anunțată oficial de PSD, Nicușor Dan e sprijinit de „Dreapta unită”

Declarațiile au venit în contextul în care PSD nu și-a anunțat candidatul pentru alegerile locale, iar președintele social-democrat, Marcel Ciolacu, a spus în mai multe rânduri că în acest moment Gabriela Firea e varianta la PMB, dar decizia finală se va lua abia în vară. Fostul primar general din perioada 2016-2020 și-a exprimat nemulțumirea pentru că ea este „candidatul deocamdată”.

La rândul său, actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, este susținut de USR, PMP și Forța Dreptei, care formează „Dreapta unită”. El a declarat recent că este încrezător că electoratul de dreapta din București va vota împotriva PSD la alegerile locale, adică cu el, după ce PNL i-a retras sprijinul politic.

Urmărește-ne pe Google News