„Facturile sunt plafonate până la 1 aprilie, deci vom trece iarna cu acelaşi preţ maximal per kWh, şi de acum îl ştiu toţi românii, la energie electrică depinde de consumul lunar. La gaze este un plafon fix, indiferent de consum, mă refer la consumatorii casnici%”, a declarat ministrul Energiei.

Ce se va întâmpla cu facturile românilor la energie, după 1 aprilie 2025

După această dată, românii vor putea alege furnizorul cu cea mai bună ofertă.

„După 1 aprilie, acum, pe preţurile pe care le vedem chiar acum pe site-ul ANRE, orice român poate să intre şi să-şi selecteze furnizorul cu cea mai bună ofertă. Şi o să găsiţi oferte între 0,7 şi 0,8 lei per kWh la Hidroelectrica, e companie cu capital majoritar de stat”, a exemplificat Burduja.

Beneficii la facturile la energie, pentru românii cu un consum mare

Ministrul Energiei estimează că românii cu un consum mai mare de 300 kWh pe lună vor avea facturi mai mici cu 30-35%. Acest lucru ar putea aduce economii semnificative pentru mulți consumatori, în special în mediul urban.

„În momentul în care fiecare român va fi informat şi va alege furnizorii cu cele mai mici oferte, asta va pune presiune pe toți ceilalţi furnizori să fie mai competitivi. Dar gândiţi-vă că, la un preţ de 0,8-0,9 sau 1 leu, românii, şi sunt mulţi în mediul urban, mai ales cu un consum mai mare de 300 kWh pe lună, vor avea facturi mai mici cu 30-35%, ceea ce nu-i deloc puțin lucru”, a explicat ministrul.

Manosfera, zona internetului populată de cele mai abjecte ființe: băieții și bărbații dezbat inclusiv moduri în care să-și abuzeze mamele sau surorile
Recomandări
Manosfera, zona internetului populată de cele mai abjecte ființe: băieții și bărbații dezbat inclusiv moduri în care să-și abuzeze mamele sau surorile

Sebastian Burduja promite că românii vulnerabili vor fi protejați

Sebastian Burduja a asigurat că românii vulnerabili, care nu își permit costurile energiei, vor fi protejați.

„Îi vom proteja. Nu este un efort bugetar foarte mare. Ei trebuie bine identificaţi”, a explicat oficialul.
Sebastian Burduja a subliniat că sectorul energetic a adus venituri semnificative la bugetul de stat.

„Din sector energetic, de la debutul crizei şi până azi, s-au colectat de cel puţin două sau chiar de trei ori mai mulţi bani decât s-au dat pe aceste compensări sau plafonări. Deci, bugetul de stat n-a ieşit în pierdere din cauza sectorului energetic, din contra”, a concluzionat ministrul Energiei.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

michi   •   29.12.2024, 14:21

Normal costul de productie e 0,16 lei/kwh si il vindeti cu cel putin 0,68 lei/kwh, iar firmele platesc 0,8 lei/kwh!!!

dabaca2020   •   29.12.2024, 11:58

Era in vrema comunistilor o idie f buna cu acele contoare de energie cu dublu cadran si evident cu 2 preturi ,Consum de zi cu un pret si consum de noapte cu pret mai mic , -Oare de ce ,acum cu tehnica nostra avansta ,nu se ia in clacul asa o varianta ? Se stie foarte bine ca ,energia viitorului va fi Energia electrica ! Cred ca in acest domeniu-sector trebuie acoradta o atenie deosebita ! Nimic , nu se poate face fara energia electrica ,Doar in capul lu ,,jeorjescu se poate face agricultura cu plugul de lemn daco-roman ,!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Adevarul.ro
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI