„Abia aştept să ajungă aici (Tudorel Toader – n.r.). Când intră pe treptele Justiţiei, îi dau raportul în mână, că mă gândesc că nu a trăit în România. Să le explice sârbilor că el, Tudorel Toader, a venit cu probe false să extrădaţi un cetăţean. (…) Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă, ori în teleguţă, că aşa duplicitar, nu mai merge”, a explicat Sebastian Ghiţă, la România TV.

Potrivit sursei citate, Ghiţă va depune luni documentele prin care solicită procedurile de extrădare, urmând să-şi susţină cererea cu argumente care să dovească faptul că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au falsificat probele în cazul său.

Declaraţiile lui Sebastian Ghiţă vin în contextul în care, luni, ministrul Tudorel Toader va avea o întrevedere cu omologul său din Serbia, iar unul din subiectele pe care le vor aborda va fi şi cel al extrădării fostului deputat.

„Voi avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia. Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta. În aceeaşi zi, la orele 11.30, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent, ca şi cel din România, judecătorului din Serbia. Ce putem să facem noi şi ce spun eu că am făcut – ministerul Justiției și instanțele naționale – am răspuns cu promptitudine la toate solicitările pe care le-au formulat””, spunea Tudorel Toader, pe 20 martie.

Sebastian Ghiță a fost reținut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 și plasat apoi în arest preventiv . Acesta a fost eliberat în 26 mai pe cauțiune, în baza unei decizii a Curții Supreme din Serbia, după depunerea unei cauțiuni de 200.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News