UPDATE. Polițiștii de la Belgrad au revenit astăzi cu o informare prin Interpol, potrivit căreia Sebastian Ghiță a fost arestat în Serbia pentru 18 zile, nu două luni, așa cum sa comunicat inițial.

Sebastian Ghiță a fost reținut pentru inițial pentru 48 de ore de către autoritățile sârbe pentru că a folosit documente false. Instanța urmează să decidă dacă acesta va fi extrădat în România.

El a fost reținut după 11 ore de audieri. România are la dispoziție 18 zile pentru a trimite documentele de extrădare. Când acestea vor ajunge în Serbia, instanța supremă și Ministerul Justiției de la Belgrad vor decide dacă fostul deputat va fi sau nu arestat.

Ministerul Justiției a anunțat oficial care este procedura de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiță.

”Având în vedere solicitările adresate de către reprezentanții mass media și pentru informarea opiniei publice, Ministerul Justiției comunică următoarele: Procedura extrădării este reglementată de Titlul II, Cap. II din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Extrădarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita în baza Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 și a protocoalelor sale adiționale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 și la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Procedura extrădării este o procedură specială care privește persoane date în urmărire internațională și care s-au refugiat pe teritoriul altor state în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea unei pedepse.

În materia extrădării, Ministerul Justiției are atribuția de a solicita extrădarea dintr-un stat străin a unei persoane date în urmărire internațională cu privire la care există confirmarea localizării sau arestării (în vederea extrădării) acelei persoane pe teritoriul statului solicitat. În conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea nr. 302/2004, de îndată ce instanța emitentă a mandatului de arestare preventivă este informată despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internațională sau căutate de autoritățile judiciare române, aceasta stabilește, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea.

Ministerul Justiției își îndeplinește atribuțiile stabilite prin lege după primirea încheierii definitive a instanței de judecată, însoțită de documentele prevăzute de lege și de instrumentul internațional aplicabil. Pe fond, soluționarea unei cereri de extrădare se face în conformitate cu legislația statului solicitat”.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Grindeanu, reacție după prinderea lui Ghiță: Felicit Poliţia Română pentru că şi-a făcut datoria, urmează procedurile de extrădare

Sebastian Ghiță va fi judecat de o instanță a unui tribunal din Serbia pentru prezentarea de acte de identitate false, potrivit mass-media sârbe. El riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru că a utilizat un pașaport sloven fals la intrarea pe teritoriul Republicii Serbia. Conform oficialilor citați, Sebastian Ghiță ar fi venit în Serbia cu o cursă aeriană, de la Istanbul.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la România TV, că nu se aştepta ca Sebastian Ghiţă să fie atât de imprudent şi că cea mai mare greşeală pe care acesta a făcut-o a fost să meargă fratele său la el, iar acest lucru i-a fost fatal.

Soţia fostului deputat Sebastian Ghiţă, care a fost localizat şi prins în timpul nopţii de joi spre vineri, a refuzat astăzi să facă declarații. Potrivit Mediafax, soţia lui Sebastian Ghiţă a ieşit vineri, în jurul orei 10.40 din casa părinţilor ei, care se află în spatele imobilului pe care aceasta îl deţine împreună cu fostul deputat. Întrebată de jurnalişti cum comentează faptul că soţul ei a fost prins, soţia lui Sebastian Ghiţă nu a comentat în niciun fel, s-a urcat în maşină şi a plecat de acasă.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Nici socrul fostului deputat nu a comentat prinderea lui Ghiţă, în vreme ce unul dintre vecini a declarat că omul de afaceri „este alergat”, deşi nu a fost judecat.

Între România şi Serbia nu există acord de extrădare, dar este în vigoare un tratat, prin declaraţie de succesiune, încheiat între Rep. Populară Română şi Rep. Populară Federativă Iugoslavia, ratificat în 1961. Sebastian Ghiţă va fi dus la Belgrad în faţa unui judecător care va decide extrădarea.

Sebastian Ghiţă a trecut în Bulgaria, chiar în noaptea în care a fost pierdut de filajul poliţiştilor, o echipă de anchetatori deplasându-se în Serbia pentru a-l localiza, încă din februarie, au declarat, vineri, pentru News.ro, surse judiciare.

Procedura extrădării lui Sebastian Ghiţă din Serbia ar putea dura undeva între câteva zile şi o lună, extrădarea făcându-se prin Ministerul Justiţiei, potrivit autorităţilor române.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că a fost urmărit fratele lui Ghiţă, care iniţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia.

În prima poză cu Sebastian Ghiță după ce a fost prins în Serbia, fostul deputat apare ras în cap și cu cioc.

UPDATE: Sebastian Ghiță a fost arestat pentru 18 zile în Serbia, nu două luni

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat la Digi24 că poliția din Serbia ar acționat în urma informațiilor primite de la omologii români. ”În cursul nopții a fost legitimat de poliția sârbă. Era însoțit de frate lui, care a prezentat documente de legitimare legale, el însă a prezentat unele false. A fost dus la sediul poliției din Serbia. Autoritățile sârbe au efectuat toate activitățile în baza informațiilor oferite de Poliția Română. Au avut toate informațiile pentru a-l putea reține. Vor întocmi un dosar penal pentru prezentarea de acte false, iar după finalizarea acestor proceduri urmează extrădarea, prin Ministerul Justiției”, a declarat Carmen Dan.

Potrivit anchetatorilor, Sebastian Ghiță ar fi fost prins la Belgrad, unde era împreună cu fratele său. În momentul în care a fost legitimat, fostul parlamentar ar fi prezentat un document de identitate fals, cu însemnele Sloveniei.

”În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situații”, precizează IGPR.

Între România și Serbia nu există un acord de extrădare, astfel că procedura va fi probabil una de durată.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut pe 21 decembrie şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.

Sebastian Ghiţă este acuzat că primea date din dosarele sale

Sebastian Ghiță, dispărut din 21 decembrie 2016, are pe numele său două mandate de arestare, din care unul în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Sebastian Ghiță este cercetat pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În același dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Pe 6 septembrie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de deputatul Sebastian Ghiță, și față de fostul premier Victor Ponta, acuzați de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, respectiv, folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

Citește și: Începe procesul în care Sebastian Ghiţă este acuzat că primea date din dosarele sale

Spălare de bani și trafic de influență în același dosar cu Victor Ponta

Pe 6 septembrie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de deputatul Sebastian Ghiță, și față de fostul premier Victor Ponta, acuzați de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, respectiv, folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

Procurorii susțin că Ponta, în calitatea sa de președinte al unui partid (PSD — n.r.), și-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiță să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formațiunea sa să aibă certitudinea că va obține mandatul.

Conform sursei citate, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.

Potrivit acestora, Sebastian Ghiță a fost confirmat de către Victor Ponta, în calitate de președinte al partidului, drept candidat într-un colegiu din județul Prahova, după primirea celor 220.00 de euro.

Citește și: 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI