Seceta din agricultură comparată de specialiști cu cea din ’47, care a provocat o imensă criză alimentară. Cum a fost, de fapt, marea foamete de atunci, când românii măcinau coajă de copac?

Peste 3 milioane de hectare sunt afectate de secetă, iar Adrian Oros, ministrul agriculturii, a declarat că recolta va fi mult mai slabă anul acesta. Datele i-au îngrijorat pe specialiști, care au asemănat seceta din acest an cu seceta dintre anii 1946-1947. 

“Anul acesta a debutat rău, până acum putem să-l asemănăm, fără niciun fel de îndoială, cu seceta care a marcat istoria României, din anul 1947, pentru că am avut o toamnă fără precipitații, am avut o iarnă fără precipitații, o primăvară, la fel”, a spus Costel Vânătoru, cercetător în agricultură, pentru Libertatea.

“Eu nu am prins, au prins bunicii și părinții mei. Tatăl meu a fost profund afectat și mi-a spus cum s-a întâmplat atunci”, declară el.

Ai mei au  consumat tot ce aveau în casă, au ajuns să sacrifice animalele și au ajuns să macine coajă de fag, să o amestece să-și facă mămăligă, pentru că nu aveau din ce să-și facă mâncare. Printre puținele zone în care s-au făcut atunci recoltele a fost Oltenia. Tata a plecat cu bunica în Vlașca, au lucrat o perioadă pentru un săculeț de grâne.

Costel Vânătoru, cercetător în agricultură:

Costel Vânătoru a spus că este inevitabil să nu faci o comparație între seceta de acum 73 de ani și cea cu care ne confruntăm în prezent.

“S-a compromis o mare parte a culturilor agricole, în special cele înființate în toamnă și cele de grâu, orz și rapiță. Pagubele vor fi foarte mari, dacă nu vor fi sprijiniți de stat, foarte mulți fermieri vor renunța la această activitate”, a mai spus cercetătorul.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Un rău nu vine niciodată singur: După război, secetă

Seceta din anii 1946-1947 a fost descrisă de specialiști ca fiind “o gaură neagră” în istoria României. 

“Pentru ca un țăran să-şi poată cumpăra o pereche de ghete trebuia să vândă circa 300 kg de grâu”, se arată într-un dosar al Inspectoratului General al Jandarmeriei din Arhivele Naționale București.

Un prim episod de secetă s-a înregistrat încă din vara anului 1945, când au fost afectate 24 de județe, în special regiunile sudice și răsăritene ale României, iar în anii următori, au fost atinse culmile disperării. 

Deşi suprafața arabilă cultivată în 1946 a fost de 9,36 de milioane de hectare, fiind cu 3,5 mii de hectare mai mult față de anul precedent, recolta agricolă a fost extrem de slabă. Oamenii și-au pus speranțele în anul următor, însă seceta a lovit și mai puternic.

Făina, de aproape 23 de ori mai scumpă

Prima consecință a fost creșterea excesivă a prețurilor. Un kilogram de orez care costa, în iunie, 4.200 de lei, a ajuns, în luna octombrie, la 20.000 de lei; făina albă, de la 340 de lei la 7.800 lei; iar grişul, de la 240 de lei la 7.700 lei, se arată într-un alt dosar de la Arhivele Naționale.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Prețurile au explodat, însă majoritatea salariilor au stagnat. În 1946, salariul unui învățător era cuprins între 60.000 şi 90.000 de lei pe lună.

Meniu de subzistență: făină de ghindă și apă cu sare

În vara anului 1946 lucrurile aveau să escaladeze rapid: au apărut primele decese cauzate de foamete, în special în rândul copiilor, iar autoritățile constatau dezastrul din teren.

Dintr-un total de 17.000 vagoane de cereale programate pentru a fi colectate, au fost adunate doar 5.000 de vagoane. 

Județele cele mai afectate de secetă au primit doar 80 de vagoane, o cantitate mult prea mică pentru a acoperi necesarul de hrană, fapt recunoscut și de Teohari Georgescu, prefectul comunist din Tutova. 

În aceste condiții, foametea și lipsurile erau necruțătoare, oamenii se îmbolnăveau pe capete pentru că se hrăneau cu făină de ghindă sau turte de floarea soarelui provenite de la fabricarea uleiului, care nu aveau nutrienții necesari. Mai mult, în unele zone din Moldova, masa oamenilor însemna doar apă cu sare.

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

“Trenurile foametei”

Marea foamete i-a împins pe mulți spre alte regiuni, în care sperau să-şi asigure hrana zilnică. Zonele vizate erau în mare parte: Bihorul, Banatul şi Oltenia. La sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, gările erau luate cu asalt de aşa-zişii “trăistari”, oameni veniți cu traista după alimente.

Doar din județul Botoșani au plecat, în această perioadă, 136 de familii. Legiunea de Jandarmi Bacău raporta în 30 decembrie 1946: “Sunt foarte dese cazurile când sunt văzute pe ulițele satului femei cu copii în brațe plângând de foame și locuitori adunându-se în fața primăriilor și cerând să se aducă grâu și porumb, că mor de foame”.

Cauza morții, falsificată: de frig s-a murit, nu de foame

Legiunea de Jandarmi Buzău raporta că, până la 1 ianuarie 1947, se înregistraseră 400 de cazuri mortale din cauza foamei. Aceștia transmiteau că numărul decedaților ar fi fost mult mai mare, însă medicii treceau în acte, drept cauză a morţii, frigul.

Același scenariu s-a repetat și în Muntenia. În comuna Moviliţa-Ilfov, 40% din populaţie era în situaţia de a muri de foame la începutul lunii decembrie 1946, fiind deja înregistrate nouă cazuri de moarte prin înfometare.

Prioritatea guvernului: stoparea exodului

“Trenurile foamei”, așa cum au fost numite de istorici, i-au îngrijorat pe comuniști, poate mai mult decât seceta. Deși nu au fost acordate niciun fel de ajutoare pentru oamenii care nu mai aveau ce să pună pe masă, o decizie dată de Ministerul Economiei Naționale avea să ia și ultima speranță a acestora. Documentul prevedea raționalizarea consumului de pâine.

Situația este descrisă și de generalul Constantin Sănătescu în “Jurnalul” său în ianuarie 1947: “Foametea nu s-a mai cunoscut sub această formă în România. (…) Alimentele se găsesc greu și la prețuri mari. Pâine de-abia mai căpătăm o dată pe săptămână, în celelalte zile doar mălai și câteodată nimic. A venit și frig mare. A fost raționalizat combustibilul, încât în case avem mai mult frig decât cald; zăpada mare căzută a întrerupt și circulația trenurilor, și circulația pe șosele”.

Speculă masivă în timpul foametei

Într-o criză care propulsa România pe lista celor mai sărace țări, nu au lipsit cei care s-au îmbogățit. Este cazul mai multor funcţionari români din Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei Naţionale. 

De exemplu, Şeful Legaţiei române din Buenos Aires, Sergiu Dimitriu, a mediat în toamna anului 1946 încheierea unui contract prin care România cumpăra 30.000 de vagoane de porumb din Argentina, aranjând şi un contract cu o societate de transporturi pentru a livra porumbul la Constanţa.

Situația în care se afla România a sensibilizat puterile internaționale, care au trimis transporturi masive de ajutoare: alimente, medicamente, haine. De asemenea, Crucea Roşie Americană a alocat pentru România un buget de 3 milioane de dolari.

Disperați, românii au mâncat grâu stropit cu petrol

Sosirea primăverii a venit cu o ușoară ameliorare a situaţiei alimentare. Însă, chiar și așa, foametea a rămas atât de mare încât s-au semnalat cazuri în care ţăranii au consumat grâul trimis pentru însămânţări chiar dacă acesta fusese stropit cu petrol, se arată în stenogramele Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, păstrate de Arhivele Naționale.

Potrivit datelor, consumul de ierburi, muguri de pomi şi chiar rădăcini nu era suficient să asigure necesarul de calorii pentru o populaţie care abia făcuse față unei ierni de coșmar, astfel că numărul deceselor prin inaniţie creştea din nou în lunile aprilie şi mai.

Dej a cerut ajutor de la Moscova

În luna iunie a anului 1947 o delegație a guvernului, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și mai mulți miniștrii din cabinetul său, a plecat la Moscova pentru a negocia importul de cereale. Atunci, guvernul român a achiziționat din URSS 6.000 de vagoane de grâu și 2.000 de vagoane de orz.

“Noroc că a mai plouat în timpul din urmă și o parte din recoltă s-a îndreptat; dacă nu vom avea grâu suficient, cel puțin poate vom avea noroc să avem porumb, zarzavaturi și nutreț pentru vite (…)”, sublinia generalul Sănătescu.

La 8 august 1947 românii primeau încă o lovitură cruntă: se raționaliza consumul de pâine și mălai, iar, ulterior, sistemul de rații se extindea și asupra altor principale produse alimentare și industriale, cantitățile fiind stabilite, în principal, în raport cu greutatea muncii fiecărei categorii de cetățeni.

De asemenea, noua recoltă a permis revenirea la o alimentație relativ normală, românii reluându-și eforturile pentru a face față despăgubirilor de război, dar și a altor îndatoriri impuse de Moscova și de liderii comuniști de la București.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro