Efectele secetei care afectează marile râuri ale Europei se văd și din spațiu, în imaginile surprinse de unul din sateliții Sentinel din programul Copernicus al Uniunii Europene.
Navele trec cu greu pe Rin
Râul Rin izvorâște din Alpii elvețieni, traversează Germania și Țările de Jos și se varsă în Marea Nordului. Este un canal crucial pentru transportul european, care a devenit acum foarte greu navigabil.
Părți din albia râului au ieșit deasupra apei, ceea ce înseamnă că navele care încearcă să treacă trebuie să evite acum aceste obstacole, care încetinesc circulația.
De-a lungul cursului Rinului sunt mai mulți indicatori privind nivelul apei. La Kaub, la vest de orașul german Frankfurt, apa a scăzut până la 32 de centimetri. Companiile de transport maritim consideră, în general, că orice nivel mai mic de 40 cm pe Rin este prea puțin, iar în Kaub, mai puțin de 75 cm înseamnă, de obicei, că o navă de containere trebuie să își reducă încărcătura la aproximativ 30%, potrivit economiștilor Deutsche Bank. Astfel, nivelurile scăzute ale apei vin cu costuri mai mari pentru companii, iar toți acești factori fac transportul mai scump, tarifele mai mari fiind, de obicei, transferate consumatorilor.
Agricultura Italiei suferă din cauza scăderii apei din râul Po
Râul Po traversează nordul Italiei și se varsă spre est în Marea Adriatică. Este alimentat de zăpada care cade iarna în Alpi și de ploile abundente de primăvară, care creează de obicei un debit rapid ce provoacă inundații în zonele din jur.
În acest an însă, situația a fost diferită. Iarna a fost aridă în nordul peninsulei, astfel că din topirea zăpezii au rezultat cantități mult mai mici de apă, iar primăvara și vara au fost, de asemenea, uscate. În aceste condiții, regiunea a fost afectată de cea mai gravă secetă din ultimele șapte decenii. Totul, în contextul în care milioane de oameni își duc viața de zi cu zi bazându-se pe râul Po, mai ales pentru activitățile agricole. Aproximativ 30% din alimentele Italiei sunt produse în zone afllate de-a lungul râului, iar unele dintre cele mai cunoscute exporturi ale țării, cum ar fi parmezanul, sunt produse aici.
În plus, râul Po a pierdut atât de mult din nivelul apei, încât o bombă neexplodată din Al Doilea Război Mondial a ieșit la suprafață recent.
Terenurile din jurul Loarei, extrem de uscate
Râul Loara susține o vale de podgorii care produc unele dintre cele mai cunoscute vinuri din lume. Cu o lungime de peste 960 de kilometri, este considerat ultimul râu sălbatic al Franței, susținând ecosisteme biodiverse de-a lungul văii sale, în mare parte protejată de UNESCO.
Unele porțiuni din Loara sunt acum atât de uscate din cauza lipsei ploilor și a căldurii extreme încât pot fi traversate pe jos.
Imaginile din satelit nu arată doar cum Loara s-a micșorat, ci și faptul că peticele de pământ din jurul ei sunt în mare parte maro și ofilite, în timp ce în urmă cu un an erau de un verde crud.
În aceste condiții, autoritățile franceze eliberează apă din baraje în râu, mai ales pentru a se asigura că există suficientă cantitate pentru a răci cele patru centrale nucleare care se află de-a lungul acestuia.
Dunărea, văzută din spațiu
Dunărea este cel mai lung fluviu din Europa de Vest și un canal de transport maritim crucial care trece prin zece țări. În România, Serbia și Bulgaria, muncitorii draghează râul pentru a se asigura că navele încă pot naviga pe el.
Dunărea nu este într-o stare la fel de gravă ca alte râuri ale Europei, dar în țări precum Ungaria, care depind foarte mult de fluviu pentru turism, impactul secetei începe să fie resimțit. Unele vase de croazieră nu au reușit să treacă de porțiuni ale fluviului pentru a ajunge în Ungaria, iar cele care încă funcționează nu pot opri pe traseele lor normale, pentru că multe stații au fost nevoite să se închidă din cauza scăderii nivelului apei de la mal. O navă medie de 1.600 de tone poate naviga acum pe porțiunea ungară a Dunării doar fără marfă, potrivit biroului de turism al țării.